Harta familiei noastre

Harta familiei noastre

Într-o seară, așa, tam-nisam, m-am pomenit într-o contrazicere cu David pe motiv de rude. Insista că fratele meu Alex, deci unchiul lui, este de fapt fratele lui. Am purtat lungi discuții despre tot neamul și așa am ajuns la înțelegerea să facem harta familiei noastre. Cu ocazia asta am discutat despre relațiile de familie, despre străbunici care mai sunt și care nu mai sunt, am încercat să fac vizibile și concrete noțiuni destul de abstracte pentru un copil de nici 4 ani.

 

Neamul nostru este mare așa că n-am avut încotro și a trebuit să mai tai din ei 😊 și să mă axez pe ramurile bunicilor pe care îi cunoaște, cu care se întâlnește destul de des.

Ce materiale am folosit:

– carton mai gros mărimea A3/A2
– foarfecă
– lipici
– creion, marker
– foi printate cu fețele rudelor

Cum am procedat:

Am căutat poze cu rudele, săru-mâna Facebook 🙂 , și am decupat fețele în programul https://pixlr.com/editor/ . Așa, am pus săgeți roșii să vedeți unde să apăsați pentru a tăia.

Am introdus fețele într-un document word și am printat color. Am decupat imaginile, am făcut mai întâi o schiță să mă asigur că nu uit pe cineva și apoi am lipit pe fiecare la locul lui. Nu am încă toate fețele, se pare că în neamul soțului meu nu prea există Facebook 😊 să am de unde să iau poze.

Harta familiei noastre

Harta familiei este o activitate pe care puteți să o faceți și în grupurile de lucru cu copiii și la școală.

Care sunt oportunitățile de învățare? 

Satisfacerea nevoii de apartenență la o familie și înțelegerea relațiilor dintre rudele pe care copilul le cunoaște.

 

 

Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.

 

Sursă poza: Raj Rana @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 531

Un comentariu la „Harta familiei noastre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.