Hainute din bumbac organic pentru copiii mei 

Gândindu-mă să vă scriu despre povestea hăinuțelor din bumbac organic mi-am dat seama că nu v-am vorbit până acum despre moda copilului de la noi din casă. Situația este simplă: îmi place să îl asortez pe David cu mine, nu îmi permite mereu, nu insist, îi ofer haine curate pentru schimb, nu accepta tot timpul, nu îl stresez cu subiectul acesta atât timp cât nu este prea ud sau prea pătat, așa că uneori, foarte rar în ultimul timp ce-i drept, poartă o parte din meniu pe el. David are doi ani și eu nici acum nu îl îmbrac cu haine confecționate din materiale sintetice și îi cumpăr doar din bumbac 100% pentru că pielea copiilor este mult mai sensibilă. Copiii nu au nevoie de multe haine și în niciun caz de unele incomode sau din materiale nenaturale sau cu accesorii periculoase.

Anul acesta David l-a așteptat pe Moș Crăciun, gătit organic 🙂 de la Bebe Ghi. Știu, în mintea lui, fix numai asta nu trecea atunci! Eu am simțit diferența chiar din momentul în care am atins pentru prima oară o haină din bumbac organic – fin, pufos, călduros, fără capse cu nichel sau crom. Pijamalele par foarte confortabile, pantalonii au talie elastică, iar gâtul și manșetele sunt elastice așa că nu îl deranjau. Cu greu a renunțat la ele, după câteva zile pentru a le spăla. Daaa … trece prin etapa aceea în care face fixații pentru haine.

Hainute din bumbac organic pentru copiii mei1

De bluza aceasta este îndrăgostit fiindcă are un tractor, pasiunea lui, seamănă cu tatăl lui, care pe la 5-6 ani zicea că vrea să se facă tractorist … și a ajuns inginer. Croiala cu guler stil plic ajută la o îmbrăcare și dezbrăcare rapidă, iar tractorul aplicat în relief este motiv de joacă.

Hainute din bumbac organic pentru copiii mei2

Pentru pantaloni nu a manifestat vreun interes deosebit, dar măcar m-a lăsat să îi pun pe el. Talia este prevăzută cu elastic și nasturi pentru a o putea regla, iar imprimeul aflat la terminarea piciorului le dă un aspect tare haios.

Și surioara lui a primit un body cu acadele, din bumbac organic bineînțeles, de fapt este primul ei cadou. Super simpatic design-ul, vesel și tare fin la atingere.

Hainute din bumbac organic pentru copiii mei3

Despre Bebe Ghi Organic am aflat de curând. Este un proiect super fain, impresionant prin conceptele pe care le integrează și sigur nu în ultimul rând prin calitatea indiscutabilă a hainelor. În spatele Bebe Ghi Organic se află o mamă antreprenoare, mândră posesoare de băiat simpatic foc pe nume David. O mamă așa ca noi toate, care ne dorim să le oferim copiilor noștri iubire, atenție, respect și o lume mai bună în care să crească drepți. Și uite așa, Anda, în cercetările ei de mămică nouă, a descoperit importanța bumbacului organic și a început o afacere care să o ajute să petreacă cât mai mult timp cu băiatul ei dar și să informeze alți părinți despre beneficiile utilizării unor hăinuțe din bumbac organic. Mai mult, în dorința de a salva chiar și cu un gram, o lume plină de noxe, livrează produsele prin curier biciclist. Super tare idea! Când mi-a sunat la ușă i-am zâmbint atât de larg încât râdea și el înapoi 🙂 .

Hainute din bumbac organic pentru copiii mei

Încă nu suntem suficient de informați despre ce înseamnă bumbacul organic și cum putem prin pași mici să avem grijă de sănătatea copiilor noștri și în același timp, salva un colț de lume. Bumbacul organic trebuie să îndeplinească anumite condiții care sunt verificate îndeaproape de instituții foarte stricte:
– în cultivarea lui nu sunt folosite pesticide, ierbicide sau alte chimicale
– este cules manual
– consumul de apă este redus la minim, bumbacul fiind udat cu ajutorul ploilor și nu prin irigații
– nu se deversează nimic în apă, aer sau sol
– habitalul animalelor este protejat
– este prelucrat fără substanțe toxice, vopsit cu soluții naturale
– angajații sunt plătiți corect, fără a fi exploatați
– este interzisă implicarea copiilor.

La Bebe Ghi Organic găsiți hăinuțe din bumbac 100% organic, certificate internațional corespunzător (GOTS certified și Fairtrade/Soil Association certified), pentru copii de la naștere până la vârsta de 4 ani.

Poate veți spune că sunt un pic scumpe. Recunosc și eu am gândit asta la primul click, apoi m-am lămurit. Și hainele cu etichete sonore, din magazine cunoscute, sunt scumpe, numai că bumbacul, acolo unde scrie că există sigur numai organic nu e, iar pe ele găsești urma mâinilor unor oameni exploatați prin muncă. Ați văzut vreodată un documentar despre ce stă în spatele fabricilor care produc în masă haine pentru firme foarte cunoscute? Uitați-vă și veți înțelege de ce cred că produsele Bebe Ghi își merită și ultimul leu, mai ales acolo unde situația financiară permite.

Puteți urmări poveștile Bebe Ghi, reduceri și oferte pe pagina de facebook Bebe Ghi Organic.

Îmi place Anda și proiectul ei, îmi plac oamenii care gândesc dincolo de profit și binele propriu, care îți deschid ochii către lume și te învață să fii cumpătat când vine vorba de a avea mult, dar să nu faci compromisuri la capitolele mediu, calitate și sănătatea puiului tău de om. Să crești mare Bebe Ghi Organic!

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

4 Comments

  1. Pingback: Hăinuțele organice așa cum le vede o mămică - Bebe Ghi

  2. Alexandru

    Intr-adevar hainutele din bumbac sunt cele mai bune pentru cei mici, chiar recomandate! Alegeti cel mai bun material, as spune eu, de exemplu sunt anumite magazine online care chiar au haine pentru copii din bumbac 100%, nu te poti pacali!

    Reply
  3. Pingback: Coloring my life – Bebe Ghi Organic | FUN Parenting by Cristina Buja

  4. Elena

    Sunt foarte frumoase hainele si rezista super bine la spălare! Nu știam de bebe ghi, o sa încerc, eu am luat de la petitechic.ro (sunt noi, credeam ca sunt singurii…in Ro găsești f greu) si mi s-au părut senzaționale!

    Dar vroiam sa va întreb, si la HM sunt niste body pe care scrie bumbac organic…ieftine… Dar dupa ce am spălat o data S-au lăbărțat rău… Care e explicația? Au voie sa ne păcălească așa sa scrie ce vor pe eticheta?

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: