Zilele acestea încercăm alte modele de globulețe și felicitări decât anul trecut. Am făcut globuri din pasta Fimo și i-a plăcut foarte mult, de la întinsul pastei până la pus mărgele de colo-colo, inclusiv adunatul lor de pe jos 🙂 .
Ce materiale am folosit:
– pastă albă Fimo (cu uscare la aer sau în cuptorul cu microunde)
– forme pentru fursecuri (sau pentru plastilină)
– mărgele (noi avem de la Ikea)
Cum am procedat:
Am întins pasta folosind sucitorul de lemn al lui David de la trusta lui de plastilină. Am făcut foaia atât de groasă cât erau și mărgelele pentru a nu ieși pe cealaltă parte. Am decupat forme. Pentru că nu am avut brăduț am decupat unul din carton și am tăiat cu un cuțit. Orificiul în care vom pune ața să agățăm în brad, l-am făcut folosind un pai.
David s-a ocupat cu introdus mărgelele în fiecare formă. Pentru a mă asigura că nu se vor deforma am așezat globurile între 2 coli de hârtie și pe deasupra am pus un fund de lemn. Le-am lăsat așa câteva ore apoi am luat fundul de lemn și le-am lăsat simple la aer până a doua zi.
Este o activitate pe care o puteți face și în primăvară și să creați astfel mărțișoare pentru fete și băieți.
Care sunt oportunitățile de învățare?
– Dezvoltarea motricității fine
– Dezvoltarea creativității
Mai multe idei de jocuri și activități pe categorii de vârstă și dezvoltare de abilități găsiți aici.
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦