”Fericiti la adanci batraneti” … despre singuratate si iubire

Stăteam cu David în pat, aseară și mă pregăteam să îi spun tradiționalele noastre povești. Până să ajung la ele, i-am recitat cele 5 strofe pe care încă le mai știu din ”Luceafărul” și așa au curs amintirile cu bunicii mei. Pe tataie Ștefan, David nu l-a cunoscut. A murit cu câțiva ani înainte să se nască mândrul. Eu păstrez amintirile cu el ca pe ceva sfânt.

Când eram mică am stat foarte mult la bunicii materni. Acolo am crescut și am învățat multe. În mobila veche din sufragerie găseam cărți la fel de vechi, cu mirosul acela special de lume de mult trecută. Răsfoiam foile și învățam poezii din ele, atunci când nu jucam Rummy cu bunicii sau ȚOMANAP sau când nu inventa tataia jocuri pentru noi. Cum ar fi cel cu Harta României, unde cineva căuta un oraș pe hartă, îi spunea numele și apoi altcineva trebuia să îl găsească într-un minut. Și ciorba de porc pe care o făcea tataie, cea mai bună ciorbă din Univers. Și socata din care ne punea și nouă un pahar mic. Și plimbările în piață cu oprire la ghereta cu mici și bere și spuma aceea din care aveam mereu voie să gustăm.

Tataia a murit la 72 de ani. Mamaia trăiește și azi. Are noroc să fie în același oraș cu cei 4 copii ai ei și să locuiască în aceeași casă cu unul dintre băieți. Ea nu este singură! Mulți alți vârstnici, DA, SUNT SINGURI!

 


Situată pe locul al doilea în statisticile europene privind ritmul accelerat al îmbătrânirii populației, România înregistrează în momentul de față o pondere de 17% a persoanelor vârstnice în structura populației totale. Mai exact, în România, o persoană din șase are peste 65 de ani. Mai mult, studiul național realizat de GfK pentru Fundația Principesa Margareta a României arată că aproximativ 1,5 milioane de vârstnici sunt afectați de singurătate într-o mai mică sau mai mare măsură, ceea ce conduce la efecte grave asupra sănătății fizice, psihice și a calității vieții acestora.

Odată cu pensionarea, o mare parte dintre vârstnici își pierd rolul social, devin inactivi ori experimentează sentimentul inutilității. Cei care locuiesc cu familia își canalizează, de obicei, energia spre activități în gospodărie, îngrijirea nepoților sau alte activități în care sunt solicitați de familie, dacă relațiile sunt bune. Nevoia de a fi util găsește astfel un răspuns, menținând în continuare vârstnicul activ și implicat în viața socială.

Din păcate, mulți vârstnici nu mai au familii. Sentimentul de singurătate pe care îl mărturisesc vârstnicii, cauzat de absența unui partener de viață sau a unui interlocutor, se traduce adesea în dificultatea de a împărtăși lucrurile care îi preocupă, imposibilitatea de a cere un sfat sau doar de a povesti despre problemele cu care se confruntă.

Ca răspuns la această realitate socială, Fundația Principesa Margareta a României împreună cu Asociația Niciodată Singur lansează Fericiți la adânci bătrâneți, o campanie socială prin care își propun să atragă atenția publicului cu privire la situația vârstnicilor din România și problemele cu care aceștia se confruntă. Campania are și o componentă de strângere de fonduri în sprijinul vârstnicilor. Oricine poate dona 2 euro prin trimiterea mesajului ”SINGUR” prin SMS la numărul 8844.

Din fondurile strânse în această campanie, cele două organizații își propun să îmbunătățească semnificativ calitatea vieții persoanelor vârstnice  prin trei programe sociale dedicate vârstnicilor din România.

Cu o activitate de peste 28 de ani, Fundația Principesa Margareta a României unde eu lucrez de 10 ani, este printre puținele organizații care semnalează fenomenul de îmbătrânire a populației și efectele iminente asupra societății. În lipsa unui sistem integrat de asistență socială, public sau privat, Fundația vine în sprijinul vârstnicilor din întreaga țară.

Donați și voi, vă rog! Eu am donat.

 

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: