Fericirea se oprește în zidurile traumelor trăite și nevindecate

Zidurile traumelor trăite și nevindecate

V-ați uitat la filmul ”Fathers and Daughters”? Este povestea unui tată care suferă o cădere psihică gravă, după pierderea soției. Se luptă să își crească fiica, așa cum poate el mai bine. Este povestea unei fiice care se luptă, după 27 de ani, să își creeze propriile legături intime. Dificultăți care vin ca rezultat al experiențelor trăite în copilărie. M-am tot gândit atunci și de atunci, la cum filmul este despre realitatea cumva nevăzută, din jurul nostru. Și nu vorbesc doar despre relațiile dintre părinți și copii, atunci când există o pierdere în familia lor. Vorbesc despre cum viața și luptele se văd altfel în funcție de tabăra în care trăiești. Și de cum fericirea se oprește în zidurile traumelor trăite și nevindecate.

 


Chiar dacă tu, ca părinte, simți că duci o luptă grea pentru binele copilului tău, nu înseamnă că îi oferi tot ce are nevoie.

Chiar dacă deciziile tale par în interesul lui, nu înseamnă că așa se dovedesc a fi. Tu simți că faci mult și celălalt primește puțin. Ați auzit de părinți uimiți că ei s-au sacrificat pentru a-și crește copiii și copiii îi ignoră sau îi învinovățesc pentru diverse? Uneori au amândoi dreptate. Părinții au făcut, poate chiar cu un mare efort, tot ce au știut ei mai bine, dar copilului nu i-au fost satisfăcute cu adevărat nevoile. Cele mai multe nevoi neîmplinite sunt cele care nu se văd așa ușor cu ochiul liber. Iubire, afecțiune, acceptare, valorizare, încredere etc. Dacă te uiți la viață ca la un film, din exterior, poți să înțelegi tumultul fiecăruia. Dar în viața ta, ești în interior și nu este despre ceea ce vezi și ce înțelegi cu mintea. Este despre ceea ce simți, tot ceea ce ai simțit cu sufletul.

 

Noi, adulții de azi, venim din vremuri în care părinții munceau foarte mult, inclusiv sâmbăta, mamele se întorceau la serviciu atunci când bebelușul avea 3-4 luni, nu existau teorii de parenting, cărți, ateliere și conferințe. Iar părinții părinților noștri vin din vremuri în care au trăit revoluții, războaie, deportări, violuri, sărăcie gravă. Dar adevărul acesta nu șterge cu nimic suferința copilului care nu a primit conectare, siguranță, acceptare, timp, nu a fost ascultat, îmbrățișat, înțeles. Nu au trăit cu adevărat împreună, ci mai degrabă doar prezenți în aceeași casă!


 Lipsa conexiunii și ascunderea iubirii, cum credeți că dau în sufletul unui copil ?

Noi, adulții de azi, venim din vremuri în care părinții nu au fost învățați să se exteriorizeze. Mai mult chiar, au fost crescuți sub zicala ”copilul se pupă în somn, să nu i se urce la cap”. Și lipsa conexiunii și ascunderea iubirii, cum credeți că dau în sufletul unui copil? Realitatea unui copil poate fi extrem de diferită de cea a unui adult. Adultul de acum nu gândește în aceeași termeni ca atunci când era copil. Dacă acum înțelege la nivel de logică, faptele părinților din copilărie, emoțional poate duce încă o luptă, și una grea, pendulând între copilului în suferință și adultul vinovat că își judecă părintele. Și logica nu șterge niciodată emoționalul. Rămân răni.

 

Nu e suficient să îi spui unui adult ”părintele tău te-a bătut frecvent și dur și umilitor pentru că atât știa și putea el, dar te iubea” și nici ”dacă nu se întâmpla asta, poate nu ai fi ajuns cine ești azi”. Când oferi o scuză pentru o acțiune care cauzează atât de multă suferința, pentru o traumă, minimalizezi și din durerea omului din fața ta. Adulții care încă își duc aplecați suferințele nu au cum să vadă ceva pozitiv în urma unei traume. Pentru că nu există nimic cu adevărat pozitiv. Chiar dacă pot înțelege limitarea părinților, tot simt suferința, pentru că nu este vorba despre scuzele celuilalt, ci despre propria suferință. Suferința copilului nevăzut, neiubit, neprotejat.


Și ce putem face ca părinți, să ne creștem altfel copiii? Să ne vindecăm!

Nu putem schimba trecutul, nici părinții, nici ce am trăit. Dar, dacă vrem să creștem copii bine cu ei, este nevoie să fim noi bine cu noi și să ne vindecăm rănile. Pentru că ceea ce facem de fapt nu este să îi învățăm pe copiii noștri ceea ce știm, achizițiile, teoriile și noțiunile noastre. În profunzime noi îi învățăm ceea ce suntem. Știți vorba cu copilul, oglinda părintelui? Dacă ești un părinte trist, anxios, agitat, pesimist, fără curaj și inițiativă și vrei un copil vesel, sociabil, curajos, încrezător, este ca și cum ai vrea să alergi când nu ai picioare.

 

Fericirea nu este o teorie, e o stare, o simți, și dacă o trăiești, tu ca părinte, o transmiți mai departe și copilului tău. Altfel nu prea ajută să vorbești din cărți, să adopți un zâmbet forțat și să încerci să profesezi fericirea. Și fericirea ca stare, nu ca teorie, se lovește de zidurile traumelor trăite și nevindecate.

 

 

Sursă poza: Kristina Tripkovic @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 531

3 comentarii la „Fericirea se oprește în zidurile traumelor trăite și nevindecate

  1. Buna Cristina,
    Ai putea recomanda un terapeut in sensul asta? Am incredere in tine, esti autentica.
    Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.