Educarea copiilor nu e matematică cu legi fixe

Știu că există multe articole online de genul ”cum să” și ”x pași să”. Dar eu nu cred că este chiar atât de simplu. Pentru că educarea copiilor nu e matematică cu legi fixe. Dacă era, până acum, psihologi și cercetătorilor în ale educație, ar fi scris o carte mare și groasă, mai groasă decât orice altă carte de pe pământ și ar fi fost extrem de bogați. Iar părinții din ziua de azi nu s-ar fi mai întrebat ”cum să fac să …” completați voi cu ce vă apasă sufletul, sunt convinsă că aveți destule. Toți părinții au.

Eu evit să dau sfaturi online în urma unui paragraf scris de un părinte.

Și să recomand o carte pentru un anumit tip de posibilă problemă expusă. De obicei conversațiile ajung să fie lungi, cu multe întrebări din partea mea. Mă feresc să sar imediat cu soluții concrete chiar dacă sunt psiholog, chiar dacă m-am lovit de multe situații cu părinții cu care lucrez. Nici lor nu le dădeam sfaturi după primele 3-4 fraze în care îmi spuneau nemulțumirea lor. Și de fapt nici nu este vorba de a da sfaturi. Este despre a clarifica ce se întâmplă în fiecare dintre ei, ce nevoi neîmplinite urlă în ei, cum pot face ordine în interiorul lor pentru a  nu mai face haos afară.

Nu sar cu soluții pentru că pot să fac mai mult rău decât bine, pentru că nu cunosc toată povestea într-un singur paragraf. Știu doar nemulțumirile lor, ce îi apasă, ce vor să schimbe, dar nu știu puzzle-ul vieții lor. Știu ce comportament al copilului vor să oprească, dar nu știu nimic altceva despre copil și nici despre ei.

Acțiunile copiilor noștri care nu ne plac sunt doar modul lor de a reacționa la ceva ce nu se potrivește cu nevoile și dorințele lor.

În schimb, ceea ce pot să le spun tuturor, chiar și numai după un paragraf este că, acțiunile copiilor noștri care nu ne plac, fiindcă cele plăcute nu ne apasă, sunt doar modul lor de a reacționa la ceva ce nu se potrivește cu nevoile și dorințele lor. Nu e sănătos să le satisfacem toate cerințele și să le scoatem din cale toate sursele de frustrare. Le amintesc că viața e compusă din bine și din greu și binele fără greu nici nu iese în evidență. Și oricum nu există viață și fără greu. Le explic că atunci când un copil nu primește tot ce cere, își formează toleranța la frustrare. Cu cât toleranța copilului la frustrare este mai crescută cu atât țipă mai puțin. În schimb un copil cu nevoi neîmplinite este un copil nefericit. Și nefericirea lui ajunge nefericirea părintelui într-o formă sau alta.

Știu, conflictele cu copilul sunt de cele mai multe ori bau-bau pentru zenul părintelui. Dar conflictele ajută dacă sunt încheiate într-un mod din care copilul învață variantă pozitivă de a răspunde la un conflict. Cu cât părintele reușește să își echilibreze nevoile, dorințele, așteptările, acceptările, cu atât este mai calm. Și un părinte calm este un fel de dumnezeu al casei.

Există cărți și teorii și linii mari care se aplică și situații care se repetă, dar interiorul nostru psihic este la fel de complex precum ADN-ul pe care îl deținem. Și soluțiile sunt la fel. Educarea copiilor nu e matematică cu legi fixe! Așa că, doar o carte sau un articol de tipul ”cum să” este posibil să nu fie suficient pentru a face liniște în noi, în copiii noștri, în relațiile pe care le avem cu ei.

Sursă poza: Daniel Cheung @ Unsplash

♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦