Durerea de a nu putea avea un copil

David a apărut după un an și jumătate de încercări calculate și intense, îmi place mie să glumesc. Unii veți spune „cam mult”, alții „puțin față de cât am așteptat noi”, alții „așa și?”. Așa și, a fost a naibii de dureroasă așteptarea asta.

Lucram într-un centru de zi pentru copii săraci. Mi se lipeau de brațe, zilnic, copii care nu erau ai mei, dar pe care îi iubeam și pentru care eu aș fi renunțat la palme, alcool, țigări, droguri și orice alt abuz. Lucram cu mame care mă întrebau dacă să avorteze sau nu în timp ce se plângeau că au deja prea multe guri de hrănit, guri care culmea nu se supuneau cerințelor lor, oricât de realiste ar fi fost sau nu. Copii care se duceau la școală cu aceeași pereche de adidași tot anul, inclusiv iarna, care purtau în spate ghiozdane cârpite și în față inimi pline de drame. Făceam terapie cu părinți care nu știau să se bucure că au pe cine pune noaptea la culcare. Pentru ei copiii erau prea mult, eu parcă nu aveam nimic.

Mă umpleam de ură, frustrări și dezgust când mergeam la părinții mei acasă. Mama este asistent maternal și de 15 ani crește minuni de copii de care părinții se descotorosesc ca de resturi. Eu eram bucăți de fiecare dată când aflam iar că va lua un bebe din maternitate, unde și alți 3-4 frați de ai lui fuseseră abandonați. Țineam bebelușii lipiți de mine și îmi doream să fac minuni, să fie ai mei, să nu știe vreodată că cei care ar fi trebuit să îi iubească, îi părăsesc într-o lume în care nimic nu e simplu.

După ce a trecut aproximativ un an și am văzut că nu și nu, am început investigațiile, multe și fără răspunsuri clare. Asta era nasol, cum să reacționezi și acționezi dacă nu știi cu ce te confrunți? Când a epuizat variantele, doctorul la care mergeam mi-a recomand 3 luni de tratament cu Clomifen, Ultrogestan si Pregnyl, iar dacă asta nu ar fi avut rezultat ne programa la clinica de infertilitate, despre care de altfel nici nu voiam să aud, fiindcă ar fi trebuit să recunosc că  avem o problemă.

În fiecare lună, după ovulație, fix într-o anumită zi, calculată foarte precis, ar fi trebuit să îmi fac o injecție cu Pregnyl. Prima lună: pastile luate, simplu, nimic palpitant. Într-o joi, da, îmi amintesc clar că era joi, am avut programată o ecografie în urma căreia îmi zice că trebuie să fac în maxim 3 ore injecția. Nu o aveam, că nu știam încă de ea, așa că am plecat pe o ploaie zdravănă să o cumpăr. Prima farmacie nimic, a doua nimic, la a șaptea, cred, îmi spune farmacista că stocurile sunt epuizate, nu se mai fabrica din nu știu ce motive și nu exista înlocuitor. Îl sun pe domnul plecat în delegație, începe și el căutarea, nimic. După 2 ore de nervi găsesc într-o farmacie izolată de cartier una singură. O iau, mă urc in taxi, mă duc la clinică, dau peste o asistenta aiurită ca să nu zic sictirită, îmi face chipurile injecția și mă trimite acasă împreună cu cutia. Am cam fost uimită că mi-o dă, dar la cât de grăbită eram și cât de sictirită era, n-am întrebat nimic. Pe la 8 vine domnul acasă, îi arăt cutia, descoperă o fiolă înăuntru. Îl sun pe medic, explic, descopăr că îmi făcuse doar serul, adică fix degeaba fusese tot. Mă sună apoi asistenta la 10 noaptea, speriată că își va pierde serviciul în clinica privată în care lucra și unde eu de altfel am abonament. Nu m-au interesat părerile de rău dar nici reclamațiile, vroiam o nouă injecție în timp util. A doua zi la 8 dimineața mă sună iar, îmi făcuse rost de o injecție, știți voi, aia care de fapt nu se mai găsea, dar era prea târziu să o fac. Mi-a trimis-o totuși pentru luna viitoare. Luna în care a rămas tot în frigider, nefolosită. Perioada în care trebuia să fac ecografia a picat între 1 Mai și Paște când toate clinicile erau închise, iar la urgențe nu eram considerată urgență, ca să îmi facă ecografie și apoi tratamentul.

Mai aveam o singură lună. N-a mai fost nevoie. lnjecția nefolosită stă încă în frigider și-o văd în fiecare zi, să-mi amintească cât de norocoasă sunt, să nu uit că minunile apar când crezi mai puțin în ele. Iar minunea mea stă și acum lipită de mine, cu mânuță lui grasună, căutând să se asigură că n-am plecat. Unde să plec? Aici e singurul loc căruia îi aparțin.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create843

4 comentarii la „Durerea de a nu putea avea un copil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu