Despre limite si cum sa le punem cu blandete  - FUN Parenting by Cristina Buja

Despre limite si cum sa le punem cu blandete 

Copiii au nevoie de limite, fără doar și poate, iar părinții sunt cei îndatorați să le pună pentru a-i menține în siguranță si a-i ajuta să învețe despre regulile societății în care vor trăi. Limitele în sine nu sunt o problemă. În schimb lipsa lor totală, impunerea cu agresivitate, inconsecvența sau prea multe fără o logică, da, ridică destule probleme.

Stiu, părinților le este teamă să își piardă din mână frâiele, dar nu există frâie atât timp când nu încercăm să ne controlăm copilul ci să îl îndrumăm cu atenție și respect. Și mie îmi este frică uneori că poate nu procedez corect și cel mai probabil chiar nu o fac tot timpul, dar mă străduiesc să învăț să cresc un copil fericit, capabil să rămână așa pe măsură ce ia din ce în ce mai mult contact cu realitatea ce stă dincolo de ușile apartamentului nostru.

Diferența o face stilul parental pe care alegi să îl adopți. Să recunoaștem, toți vrem un copil care să ne asculte de fiecare dată când îi interzicem un lucru, numai că un părinte sever va deveni agresiv pentru a obține ce își dorește, unul prea permisiv va renunța el și unul mai de mijloc (nu că ar exista fix un mijloc) va căuta să pună o limită cu empatie. Știți, de fapt, nu putem obliga pe nimeni, inclusiv un copil, să facă ce vrem noi. Și totuși de ce ne ascultă? Din frică, situație care da, funcționează pe moment până nu mai funcționează și ești nevoit să crești intensitatea ei, sau din dragoste, copilul având încredere în părinte și relația dintre ei. Fiecare alege.


 “Părintele are întotdeauna puterea să oprească furtuna sau să creeze o tornadă”

Laura Markham


Și atunci, cum să pui limite care să funcționeze, dar să nu apelezi la frică, pedeapsă, forță și constrângere? 

1. Conectează-te cu copilul tău – are nevoie să știe că îl înțelegi și ești mereu de partea lui. Tipul interacțiunii dintre voi doi depinde de cât de puternică este relația pe care o creezi în timp.

2. Înainte de a pune limita, asigură-te că te ascultă. Ajută să îl privești în ochi, să vorbești de la nivelul lui și chiar să îl atingi pentru a-i capta atenția, de exemplu să îl mângâi pe umăr.

3. Când impui limita fă-o cu calm, blândețe și empatie. Cum fac eu, concret, asta, am mai povestiti aici.
“Pare foarte distractiv ceea ce faci, dar mă tem că te vei răni”. “Eu nu țip la tine, te rog să nu țipi nici tu la mine. Cred că ești foarte supărat dacă folosești acest ton. Vrei să îmi spui ce s-a întâmplat? “.  “Știu că nu este ușor să te oprești din joacă și să intri în casă, dar acum este momentul să facem baie”.

4. Oferă-i opțiuni pentru a se simți mai puțin controlat: “Foarfeca este periculoasă pentru copii. Vrei să tai legume cu cuțitul tău sau să te joci cu mașinile?”.

5. Dă-i timp înainte de a-l lua de la ceea ce face: “Mai stăm 10 minute și apoi plecăm acasă și ne luăm la revedere de la parc”. Ajută și să obții acordul asupra limitei printr-un simplu “Hai să batem palma”. Limitează negocierele, încercând să rămâi calm chiar dacă el nu respectă înțelegerea. Dacă cedezi frecvent va ști că nu e musai să respecți ce ai spus.

6. Nu înseamnă că va reacționa cu bucurie oricât de calm și blând vei fi tu. Continuă să îi arăți empatie fără a schimba limita pusă: “Știu că nu îți place să plecăm din parc când alți copii mai rămân, dar noi trebuie să ajungem acasă, să mâncăm și să dormi pentru că ești obosit, te-ai trezit foarte devreme azi”.

7. Când nu îi poți îndeplini o dorință în realitate, îndeplinește-o în imaginație: “Cred că atunci când vei fi mare vei sta toată ziua în parc”.

8. Formulează nevoia sau sentimentul care determină comportamentul și “ascultă-i” supărarea: “Știu, plângi fiindcă ți-ar plăcea să mai stăm în parc. Sunt aici iubirea mea, să te îmbrățișez oricât vrei tu”.

9. Evită să ai o atitudine punitivă. Impunerea limitelor este suficientă pentra a-i învăța pe copii despre societate și regulile lor. Țipătul, lovirea și amenințările provoacă rezistență și îi învață cum să devină buni mincinoși  pentru a evita pedepsele.

10. Când copilul te sfidează acordă o mai mare atenție relației mai degrabă decât disciplinei. Nu zic să accepți atitudinile nepoliticoase din partea lui, dar nu uita că orice comportament neadecvat are la bază o nevoie esențială care nu este împlinită. Uneori nevoia este doar de a avea o relație mai bună cu tine, de a se conecta.

11. Și sfatul meu preferat: când nimic nu funcționează, încearcă să îl imbrățisez. Asta nu înseamnă că îi susții comportamentul ci că încerci să te reconectezi pentru a-i da un motiv să își schimbe comportamentul nedorit și că îi oferi siguranță să își consume supărarea.

Despre limite eficiente si copii

Acești pași sunt recomandări făcute de Dr. Laura Markham, fondatoarea AhaParenting, în cartea “Părinți liniștiți, copii fericiți. Cum să înlocuim țipetele cu conectarea”.

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

5 Comments

  1. Pingback: Copiii si butoanele care vindeca | FUN Parenting by Cristina Buja

  2. Pingback: Cum ajuti copilul sa se dezvolte emotional   | FUN Parenting by Cristina Buja

  3. Pingback: Ce este și ce nu este educația liberă - SuntPitic - Blog de Parenting

  4. monica

    Articol de printat si de citit in fiecare dimineata, imediat dupa ce ma trezesc, pentru re-amintire 🙂

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      🙂

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: