De Ziua Mondiala a Sanatatii, despre durere si neputinta

Am coborât din mașină, ne-am ținut de mănâ și am pornit spre cabinet. Am ajuns. Ne-am așezat pe scaune în fața ușii și ne-am prefăcut că nu stăm acolo să discutăm despre ruptură uterină, complicații, durere și neputință în fața unui sistem exterm de puternic și nepăsător. Am vorbit despre Grecia, David și jonglatul bunicilor, adaptarea mea la muncă și planuri pentru părinți în durere. S-au rupt gândurile noastre. Au ieșit ei din cabinet. Țineau în brațe un băiețel de 6 săptămâni. Era perfect. Cu buzele țuguiate și ochii închiși și gânguritul în limba lui, mai întindea o mânuță, mai deschidea timid un ochișor, mai protesta la îmbrăcare. Mă uitam la tatăl lui și îi ascultam alintul. Îmi suna atât de cunoscut. Mi-a fost frică să îl privesc pe Marius. Mă străduiam să nu plâng. Ei erau doar ei în lumea lor, cu copilul lor extrem de perfect … Așa era și Emma.

Se repetau în mintea mea, suprapuse și întrerupte, toate îndemnurile de a nu renunța vreodată să ne căutăm dreptatea, să îi ajutăm și pe alți părinți să nu mai trăiască toată nebunia asta a noastră, să dăm un rost pierderii ei, să aducem noi o schimbare … și altele. Am intrat în cabinet. Ai idee ce simți când știi că duci o luptă extrem de dureroasă ca alții să își țină în brațe copiii? Nedreptate și neputință, asta simți. La final noi nu ne luăm copilul în brațe, acasă. Nu e nimic nobil și măreț să te lupți cu o mare rețea privată de sănătate, ca altor mame să li se respecte dreptul de a le trăi copiii, când fetița ta a murit din mâna celor “pregătiți” să o aducă din lumea perfectă dinăuntrul tău, în asta în care regulile și normalitatea se aplică doar dacă cineva moare și cineva luptă.

Dar nici n-aș putea să dorm liniștită lângă băiatul de aici, și să respir ziua cu gândul la fetița din altă lume, știind că aș putea să fac ceva ca alți părinți să nu își plângă copiii pierduți, ci să îi asculte pe ei cum plâng, după naștere și în fiecare zi dintr-o lungă viață.

De ziua mondiala a sanatatii - despre durere si neputinta

FotoCredit: Cristina TR

 

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Aboneaza-te la blog”). 

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *