De ce trebuie sa ii spui unui copil de 5 ori ceva pana asculta? Si ce putem face? - FUN Parenting by Cristina Buja

De ce trebuie sa ii spui unui copil de 5 ori ceva pana asculta? Si ce putem face?

Am purtat discuția asta des în ultimul timp cu prieteni și nu numai, de ce trebuie să le spunem copiilor noștri de ciunșpe ori ceva ca ei să răspundă, sau să facă ce îi rugăm. De altfel v-am mai și scris despre pățaniile mele cu David când mi se usucă gura de la atâta rugat și el are alte treburi de învârtit și mă ignoră cu o grație fantastică.

Care sunt motivele copiilor și ce am putea face?

În primul și primul rând li se pare mult mai important ce fac ei atunci, față de ce anume le cerem noi. În exemplul cu David din articolul trecut când eu mă grăbeam să ajungem cât de cât la timp la întâlnire, el se grăbea să se joace cu motocicleta pe care o primise cu o seară înainte și de care pare-se că nu se săturase încă. Da, de multe ori ei au ceva mai important de făcut pentru ei, fie că învârt ceva nou, fie că bat mingea de fotbal sau doar se joacă un meci pe Xbox. Și e de la sine de înțeles că nu va fi altceva mai de interes pentru ei atunci, oricât de tare ai întârzia la o întâlnire, oricât se va răci mâncarea din farfurie sau apa din cadă. Nu au aceleași priorități ca și noi și este perfect în regulă.

Ce ajută?
Să ne conectăm cu el, fie că îi punem o mână pe umăr și îl privim în ochi, fie că ne jucăm cu el. Îi putem acorda și câteva minute până să facă ce îi cerem. ”David, te mai poți juca 5 minute și apoi vom pleca. Este în regulă? Ai nevoie de 5 minute sau 10 minute?.

Cortexul prefrontal este încă în dezvoltare, iar el este responsabil cu autoreglarea și autocontrolul. Ce se întâmplă când noi îi cerem să oprească ceva pentru a face altceva, este că el trebuie să aleagă dacă relația cu noi este mai importantă decât ce face în acel moment. Când alege relația lucrează de fapt la auto-disciplină și auto-disciplina este atunci când alege pentru că așa simte și așa își dorește, nu pentru că am țipat și l-am amenințat cu ceva și atunci mai degrabă îi este frică.

Ce ajută?
Să fim blânzi și să avem răbdare 🙂 Eu folosesc și tehnica respiratului adânc pentru a mă calma atunci când simt că mai am puțin și îmi vor ieși flăcări pe nas.

Uneori copiii ignoră pentru că noi i-am învățat să răspundă abia după ce am țipat sau i-am amenințat. Copiii sunt smart, ei știu că pot câștiga mai mult timp pentru ei dacă ne ignoră și se întâmplă tocmai ca noi să îi fi învățat că suntem cu adevărat serioși abia când ridicăm tonul.

Ce ajută?
Din nou, conectarea prin contact fizic și privit în ochi și coborât la nivelul lui. Și explicațiile și fermitatea fără a țipa, împreună cu timpul pe care îl negociem împreună pentru a-i da o perioadă să poată trece de la activitatea lui la cerința noastră.

Se simt deconectați de noi și asta le îngreunează capacitate de a ne asculta. Ei se deconectează când stau multe ore departe de noi, când trecem prin momente încărcate emoțional sau când trec prin situații care le activează emoțiile dureroase și nu știu ce să facă cu asta.

Ce ajută?
Să ne reconectăm cu ei prin atenție și empatie și joc. Copiii înțeleg mult mai repede și ușor dacă le vorbim în limbajul lor, limbajul jocului. Și mai ajută să nu mai luăm personal tot ceea ce spune copilul, de multe ori el doar își manifestă emoțiile cum știe mai bine.

Sunt OAMENI și stă în natura oamenilor să se împotrivească controlului, să spună ”Nu”, să facă ce le produce plăcere. Este important să aibă încredere în noi, să știe că atunci când le spunem ”Nu” avem un motiv întemeiat, la fel și atunci când îi rugăm ceva, chiar și de ciunșpe ori, să știe că îi iubim și când ne ascultă și când ne ignoră, că ne pasă de ei și avem datoria de a-i proteja și de a-i învăța despre viață. Toți ne dorim să creștem copii care au auto-disciplină și își asumă responsabilitatea pentru faptele lor și noi suntem primul exemplu pe care îl vor urma.

Ce ajută?
Să evităm luptele pentru putere și pentru asta avem nevoie de reguli și de rutină. Asta ne va ajuta și să nu intrăm în pielea personajului cel rău care îi spune mereu ce să facă. ”Regula este să ne spălăm pe mâini imediat ce intrăm în casă”. Și mă spăl și eu cu el. ”Regula este că putem mânca înghețată după ce mâncăm mâncare”. Eu nu mănânc înghețată 🙂 . ”Este ora 22:00 este timpul să ne așezăm în pat”. Toată lumea face asta. ”Dacă ne grăbim vom avea mai mult timp să stăm cu prietenii noștri” etc. Ați prins ideea.

 

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: