De ce scriu si ce-i cu blogul asta  

Ador să adun undeva ceea ce trăiesc. Am mii de gânduri și idei, uneori îmi zboară în fracțiuni de secundă, alteori zăbovesc o veșnicie în mine. Scrisul mă calmează, mă adună, îmi dă o stare compactă de care am nevoie să mă simt eu. Nu scriu gândindu-mă ce vă va atrage pe voi, cititorii, scriu ce se face guguloi înăuntrul meu și țipă să iasă afară. Acesta este motivul pentru care nu veți găsi pe blogul meu subiecte controversate. Pentru că nu scriu pentru rating chiar dacă știu sigur că dacă aș trânti aici un subiect cum ar fi vaccinurile și părerea mea despre asta, aș aduna rapid multe accesări, comentarii, sharuri, like-uri … și toate cele.

Blogul meu ca un culcus cald, pufos, cu miros de scortisoară

Pentru mine blogul este un culcuș cald, pufos, cu miros de scorțișoară unde mă adâncesc de fiecare dată când am nevoie de pace și speranță, de unde îmi iau binele când am impresia că tot greul s-a adunat în jurul meu.

Scriu în schimb despre detalii pe care le cunosc și mă gândesc că poate vă pot fi de folos și vouă, despre ce am învățat despre copii în multiceii ani de lucru cu ei și alți câțiva în care am studiat psihologia umană. Scriu despre rețete încercate și reușite, alea nereușite le păstrez doar pentru mine, și despre jocurile pe care le fac cu David, despre ce trăiesc cu el și cu mine din ziua în care am devenit mamă, despre ce ne ajută pe noi să ne putem bucura cât mai mult de privilegiul ăsta de a crește un copil făcut din noi.

Îmi scriu fericirea pentru că simt nevoia să o recunosc

Și mai ales, îmi scriu fericirea, pentru că atunci când o ating și mă cuprinde, simt nevoia să o recunosc. N-am știut gustul ei prea mulți ani, l-am descoperit târziu, acum vreau să le spun și altora că există. La fel vreau să cred, și pe măsură ce mi se confirmă, vreau să vă spun și vouă, că ea se poate întoarce și când ai impresia că totul s-a terminat pentru că cineva nu ți-a lăsat copilul să trăiască. Aștept! Am răbdare.

Dorul e tot ce mai am cu Emma

Îmi scriu din când în când și durerea, să o scot afară din mine, să o privesc, să o urăsc, să o implor să plece mai repede din mine, să ia cu ea și dorul de fetița care nu mai e aici și de mine, ca mamă pe care nu am șansa să îi fiu altfel decât departe și în altă lume. Apoi mă răzgândesc și nu vreau să îmi ia dorul, parcă asta e tot ce mai am cu Emma. Mi-e greu să accept iar traiul ăsta împovărat după ce mare parte din viața mea a fost o fugă după fericire. M-am oprit. Fericirea există și durerea o confirmă. Greu să accept totuși raționamentul.

Ghiveci de bine si de greu

Așa că scriu, despre mine, pentru mine și pentru voi, ca un jurnal cu de toate, așa cum e și viața asta de cele mai multe ori, ghiveci de bine și de greu.

de-ce-scriu-si-ce-i-cu-blogul-asta

 

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Aboneaza-te la blog”). 

 

3 Comments

  1. Cristina

    Eu ma bucur tare ca scrii autentic si prietenos si ma simt mai bogata pentru ca te cunosc. :)

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Ce drăguță ești :* Nu știu de ce mi-a intrat mesajul acesta în spam și abia acum l-am văzut… Cred ca a fost prea dulce :))

      Reply
  2. Pingback: Cifrele tale ce spun ? | FUN Parenting by Cristina Buja

Leave a Reply

%d bloggers like this: