De ce plange copilul la gradinita? Si de ce nu vrea sa mearga la gradinita?  

În principiu copiii plâng când sunt duși la grădiniță pentru că le este greu să se desprindă de părinți.

Știu că informația nu vă ajută extraordinar dacă nu aveți o altă variantă de a lăsa copilul când sunteți la muncă. Știu că ați vrea să vă dau un răspuns tipic și rapid cu ce să faceți să nu mai plângă, să nu mai protesteze, să rămână cu drag, dar nu pot să fac asta pentru că diferă de la copil la altul. Unii au nevoie să insistăm să meargă, alții au nevoie să îi mai lăsăm acasă. Un descântec magic nu am găsit, nici măcar pentru David.

Îmi amintesc că atunci când a început David grădinița, reușita unei zile de muncă pentru mine era direct proporțională cu plânsul lui. Nu plângea, pfiuu, ce zi bună! Cădeau câteva lacrimi, hmm, hai, nu e grav. Băga o porție zdravănă de plâns, omg, ziua era total compromisă. Și asta chiar dacă știam că plânsul în perioada de acomodare e pentru băiatul meu, doar un pas firesc. El este un copil învățat să își manifeste emoțiile.

De ce plâng copiii când merg la grădiniță? Care este motivul pentru care nu vor să meargă la grădiniță?

Repet, nu există un motiv standard pentru fiecare copil în parte, dar dacă înțelegi motivele propriului copil poate reușeti să găsești soluții și suport pentru el, și simplul fapt că înțelegi motivul poate fi în sine un suport pentru tine ca părinte.

Copilul nu este suficient de pregătit să se desprindă de cei cu care a stat până atunci. Am mai scris despre asta, vârsta recomandată pentru intrarea în colectivitate este de 3 ani, sigur, nu vorbesc de o vârstă fixă pentru toți, este aproximativă. Un copil care nu este pregătit intelectual și mai ales emoțional, se va adapta mai greu.

Copilul are un temperament melancolic, este mai retras, își face cu greutate prieteni și îl suprasolicită mediul zgomotos și agitat cum este de obicei la grădiniță.

Copilul este empatic și plânge pentru că plâng ceilalți copii, aici ridic mâna sus pentru David, care în primele zi de grădiniță, anul trecut, spunea că nu îi place să meargă pentru că plânge Sofia și lui îi pare rău.

Copilul nu a fost pregătit suficient pentru intrarea în colectivitate. Cum am făcut noi pregătirea, am scris în articolul numit chiar așa ”Povestea noastă despre adaptarea copilului la creșă”.

Copilul este centrul universului în familie și are nevoie de o perioadă pentru a integra noua poziție în care pentru multe ore pe zi, nu mai este totul doar despre el.

Părintele nu este pregătit pentru intrarea copilului în colectivitate 🙂 . Se întâmplă uneori ca părintele să fie dependent de copil și să simtă că este în siguranță doar în grija lui. Această situație se întâlnește mai frecvent la mame, mai ales la cele care sunt casnice și își definesc ca scop în viață creșterea copilului.

Părintele este sensibil la plânsul copilului și acceptă cu greu normalitatea acestor manifestări.

Experiența părintelui la grădiniță sau la școală nu a fost una fericită și se teme că și copilul va avea aceași trăire.

În cadrul familiei au avut recent loc evenimente dureroase (divorț, deces, certuri frecvente, violență etc) care îi accentuează copilului sentimentul de abandon, copilul având nevoie de o perioadă mai lungă de tranziție pentru a echilibra situația solicitantă prin care trece.

Grădinița aleasă nu este mediul potrivit pentru copilul tău. În acest caz încearcă să te asiguri că într-adevăr s-a întâmplat ceva neplăcut, că nu a fost tratat cu respect, altfel riști să bulversezi copilul cu schimbarea grădiniței.

Ce faci când copilul refuză să meargă la grădiniță sau când protestează vehement? Fiecare părinte știe care este cea mai bună soluție, sau măcar o intuiește. Uneori ajută o pauză, perioadă în care îl poți pregăti pentru reîntoarcere și te poți pregăti și tu. Riscul este ca această decizie să îi creeze sentimentul că poate apela mereu la acestă variantă când îi va fi greu. Alteori au nevoie să fim mai convingători 🙂 , mai fermi în decizia de a continua să meargă la grădiniță, asigurându-l că este o etapă normală, acceptând plânsul lui, stând mai mult cu el până intră în clasă, căutând soluții să îi facem adaptarea mai ușoară.

Știu că începerea grădiniței poate fi o perioadă dificilă pentru toți ai casei, cum știu sigur că nu e musai, sunt și copii care cer să meargă și nu mai vor să plece, cunosc eu personal cel puțin un caz 🙂 . Când vă e greu să vă repetați singuri că este o etapă trecătoare și extrem de importantă în a ne lăsa copiii să fie independenți și a-I ajuta să se integreze în societate.

FotoCredit: Foto Experience Ro

* Nu, nu sunt de acord cu teoriile care spun să lași copilul acolo repede urlând și să fugi, dar nici nu îi judec pe cei care fac asta, mi-aș dori în schimb ca cineva să îi învățăm cu empatie, răbdare și grijă, că se poate și altfel. Înțeleg și îmbrățișez metoda în care stai cu copilulu progresiv la grădiniță, sau la ușa clasei, cât are nevoie, dar din păcate sistemul acesta este acceptat la mult prea puține grădinițe și nu vreau să scriu doar pentru cei care își permit să plătească mai bine decât un salariu minim pe economie, la o grădiniță privată.

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *