Cum isi poate manifesta furia intr-un mod sanatos si ce modalitati de a se descarca ii putem oferi?

David este un copil absolut minunat și adorabil. Este al meu și eu sunt tot timpul ca cioara care își laudă puiul. E un copil cât se poate de normal. Și asta mă bucură. Să știți că și războaiele lui furtunoase mă bucură. Nu mi-s ușoare, dar le înțeleg normalitatea și mă liniștesc pentru că mi se pare o mare dovadă de încredere să își scoată furia cu mine. Când îl doare sufletul, se enervează, țipă, uneori vrea să mă lovească, plânge, se descarcă și apoi se face pace.

Ce fac eu când îmi dau seama că începe taifunul? Sincer, sincer? Îmi spun exact așa ”20 de minute durează, ai răbdare, fii lângă el„. Acum nu știu dacă durează chiar 20 de minute, că nu m-am uitat niciodată la ceas. Dar știu că nu durează pentru totdeauna. Durează atât cât are el nevoie să descarce ce îl doare. Discut cu el în timpul ăsta. Îmi răspunde cu țipete ”lasă-mă în pace”, ”pleacă de aici”, ”nu vorbesc cu tine”, și altele din categoria asta. Nu îl las singur, dar nici nu insist. Abia după ce se liniștește știu că pot cu adevărat să am o conversație cu el. Continui să stau aproape și să îi vorbesc pentru că vreau să știe că îmi pasă și că iau în serios durerile lui.

Rămân calmă (aproape întotdeauna:) ) chiar și atunci când este nervos pentru că știu că asta îl face să se simtă în siguranță și asta îl face să accepte ceea ce simte, să nu se sperie, fiindcă dacă noi acceptăm și nu ne speriem, el va fi asigurat că este în regulă ce simte.

Dacă nu ne ajutăm copiii să se simtă în siguranță cu noi, să știe că le acceptăm toate emoțiile, că este în regulă să simtă ce simt, ei vor continua să își piardă controlul, să aibă aceste crize de furie, pentru că nu au altă cale de a face față durerilor.

Ce mai fac? Nu îl las să mă lovească oricât de bine aș ști ce îl doare. Lovitul nu este niciodată o soluție și asta îi tot repet. Fac des cu el jocuri de inversare a puterii, jocuri care știu că îl ajută ca aceste războaie să fie mai rare. E modul meu de a preveni. La fel previn prin a încerca să îl fac să verbalizeze durerile înainte de a se face ghem în sufletul lui.

Trebuie să știți că David este un copil foarte blând, nu a lovit niciodată alți copii, e genul acela care nu ne lasă nici să omorâm țânțarul, dar tot normale găsesc reacțiile lui de a ne lovi, pe mine și pe tatăl lui, atunci când este foarte furios. De altfel, de multe ori este furios pe noi, și știu de ce, și este îndreptățit, dar tot nu îi permit să ne lovească. Îi opresc mânuțele și îi explic de zeci și sute de ori același lucru.

Pentru mine, un mod sănătos de a-și manifesta furia înseamnă să nu rănească pe nimeni și să nu jignească, să nu strice lucruri. Important este sa îi ajutam să se calmeze chiar dacă sunt nervoși, astfel încât să își poată exprima nevoile și dorințele fără să atace pe cineva fizic sau verbal.

Sunt copii pe care îi ajută să lovească pernele de pe canapea sau să bată din picioare când sunt supărați. Să arunce cu mingi moi în pat sau să folosească “butonul furiei”.  Când sunt mai mari îi poate ajuta să deseneze furia sau să facă “Dansul furiei” pe o anumită muzică.

Fiecare își cunoaște copilul și cu atenție poate găsi soluția perfectă pentru toți. Nu că va funcționa chiar de fiecare dată, dar va ajuta. Mai nou, David cere lapte cald cu miere după un astfel de episod, pe motiv că asta îl ajută. Stăm amândoi pe pat, cu cănile în mâini și discutăm ce ne mai spune sufletul. E un moment magic pentru mine.

Ce îmi doresc să îl învăț, pe măsură ce crește, este să poată anticipa singur ce îl înfurie de fapt. Ce am învățat și eu să fac de când sunt mama lui, să mă întreb permanent ”De ce? De unde vine asta? Ce mă doare de fapt?”. Sper ca el să învețe mai repede, mie mi-a luat 33 de ani și multe, foarte multe dureri neînțelese.

Este foarte important modelul pe care îl oferim copiilor noștri. Ne sunt oglindă și le suntem punct de referință. Copiii învață de la noi cum să își controleze comportamentul rezultat din emoții.

Și cu asta închei, azi, copiii care cunosc, înțeleg și acceptă emoțiile lor, copiii cu inteligență emoțională dezvoltată, sunt copiii care își gestionează furia într-un mod constructiv.

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: