Cum ii spunem unui copil ca este adoptat?

Adopția aduce o schimbare majoră atât în viața familiei adoptatoare cât și în viața copilului ce urmează a fi adoptat. Dacă în cazul părinților puterea de înțelegere este mult mai mare, au un anumit nivel de educație și prezintă o puternică motivație de a adopta, în cazul copilului situație este mai complexă.

Printr-un proces de consiliere, copilului i se pot clarifica multitudinea de întrebări pe care le va avea: „Cine sunt acești oameni?”, „De ce vor să stau cu ei?”, „Până când va trebui să rămân la ei?”, „Ce s-a întâmplat cu frații mei?” etc.

În cazul în care copilul adoptat este de vârstă foarte mică (2 luni -1 an) lucrurile sunt ceva mai simple, el poate interacționa cu părinții adoptatori așa cum ar fi făcut-o și cu părinții biologici. În cazul copilului de vârstă mai mare trebuie acordată o importanță deosebită modului în care i se spune că va fi adoptat sau că a fost adoptat.

Cum îi spunem că este adoptat?
Pentru copiii de 3-9 ani părinții, cu ajutorul terapeutului/consilierului pot folosi metafora terapeutică. Dacă se pune în practică o comunicare directă a situației poate apărarea neînțelegerea logică a abandonului sau sentimentele de „neadaptare” la noul mediu.

De cele mai multe ori, în poveștile metaforice adresate copiilor de vârstă mică, personajele sunt animale, păsări sau plante, iar situația prezentă în poveste este identică cu situația copilului adoptat.

Din povestea metaforica fiecare copil va înțelege, uneori în mod conștient, alteori inconștient, acele episoade emoționale în care se regăsește. Copilul vede „cu ochii minții”, aude și simte trăirile personajului din poveste, empatizand cu acesta. La final copilul va avea reprezentarea clară a relației sale cu noua familie.

FotoCredit: Cristina TR

Într-un viitor articol voi reveni cu un exemplu de poveste metaforica.

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu