Copilul meu este lovit de alt copil. Cum sa procedez?

Merg de câteva săptămâni cu David la întâlniri organizate pentru copii de vârsta lui, adică 2 ani. E un loc drăguț unde timp de două ore se poate juca și face diverse activități cu personal calificat, un fel de pregătire pentru grădiniță. Grupa este de maxim 10 copii, aceeași de fiecare dată. Nu rămâne singur acolo, eu stau cu el tot timpul. Îi place, după primele trei întâlniri a participat activ la tot ce pregăteau fetele: cântece, dans, pictură, modelaj, colaj, povești etc.

Aproape de fiecare dată a fost lovit, împins sau zgârâiat de același băiat, asta în condițiile în care și eu și mama celuilalt facem pe politiștii. Mă deranjează lucrul acesta și recunosc că îmi este greu să gestionez sentimentele mele și să îl ajut pe David să le înțeleagă pe ale lui.

David este un copil pașnic cu ceilalți, nu prea îi place să împartă, dar nu devine agresiv, eventual protestează dacă îi iei ceva cu forța și insistă să i se ofere înapoi. În general este vesel, plin de energie, alergând ca un ieduț. În niciuna din situațiile în care a fost lovit, nu făcuse ceva, nici măcar nu avea o jucărie în mână, cu atât mai puțin să-l fi necăjit în vreun fel, dar sunt convinsă că dacă s-ar putea exprima, băiatul ar oferi un motiv pentru care îl agresează.

Nici în hainele celeilalte mame nu aș vrea să fiu. Este în permanență în alertă, se simte vizibil inconfortabil când băiatul lovește, face tot posibilul să evite și apoi să îl schimbe cumva. Pare o persoană caldă și drăguță. Nu îi judec copilul, cu atât mai puțin pe ea sau metoda de educație, încerc doar să adun aici modalități de a preveni, interveni, rezolva astfel de conflicte, în așa fel încât ambii copii să fie bine și odată cu ei și părinții.

Partea cea mai dificilă în toată situația este că au doar 2 ani, așa că mult mai greu funcționează explicațiile. Nu zic că nu sunt de folos, dar nu au același impact ca pentru copiii mai mari, care au capacitatea de a se concentra la ceea ce le spui și integra mai ușor conținutul.

Prin urmare, cum am procedat eu?

1. Primul și cel mai important pas, am încercat de fiecare dată să opresc agresiunea. Am stat lângă David pe cât posibil mai mult, dar nu tot timpul (până la urmă are și el nevoie de spațiu) și când nu eram fizic fix lângă el, eram suficient de aproape încât să văd ce se întâmplă și să intervin. Uneori am reușit să îl apăr, alteori băiețelul a fost mai rapid decât mine.

2. M-am ocupat mai întâi de David și abia apoi am încercat cumva să discut și cu celălat băiat, foarte calm și pașnic. M-am asigurat că nu este lovit grav, l-am întrebat dacă vrea să stea în brațele mele și l-am lăsat cât a vrut el, l-am mângâiat și i-am oferit o explicație pentru ce s-a întâmplat.

3. Am vorbit atunci, imediat ce am putut cu băiatul care l-a agresat, despre cum pe David îl doare, drept consecință a acțiunii lui și l-am rugat ca atunci când îl supără ceva să îi spună lui David sau să vorbească cu mama lui sau chiar cu mine. O reacție dură a mea, față de mamă sau față de copil, pe lângă faptul că nu îmi stă în caracter, nu ar învăța pe nimeni nimic despre empatie, iertare și despre a fi bun, ceea ce încercăm să le tot transmitem copiilor noștri.

4. Am încercam să îi fac să lucreze împreună, atunci când arătau interes pentru aceleași jucării, nu neapărat imediat după incident, depindea de starea fiecăruia .. știți voi, dragoste cu forța nu se poate.

5. Am căutat și eu și cealaltă mamă să punem o barieră fizică între ei, la activități, atunci când simțeam că se apropie taifunul, dar fără a emite judecăți, adică nu am spus ”David vino aici, nu mai sta lângă X”, ci ”David, uite aici un loc liber, pe scaunul albastru” (scaun care era la distanță de celălalt băiat).

Voi cum procedați în astfel de situații? Nu mi-ar strica câteva sfaturi din propria experiență 🙂 .

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

9 Comments

  1. Magda

    Buna! imi poti spune unde e acest loc? Ma intereseaza si pe mine astfel de intalniri; am un baietel de aceeasi varsta si piata nu e foarte ofertanta. Multumesc!

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Ii spune Academia de Creativitate. Au si site http://www.feelsmart.ro/

      Reply
  2. Amina

    Am trecut prin asta fix cand Printesa avea doi ani. Ea musca, imbrancea si necajea copiii din jurul ei atunci cand ceva o deranja. Am reusit sa indepartam comportamentul acesta doar ignorandu-l si oferindu-i muuult mai multa atentie decat deobicei, chiar daca si inainte petreceam foarte mult timp 1:1. Cumva pentru ea nu era suficient, avea nevoie de mai mult. Si nu ajuta deloc nici reactia ta, e una ok si normala, simti ca trebuie sa ii spui ceva copilului. Dar pentru fetita mea nu functiona, se enerva mult mai tare si se simtea cumva persecutata, ea stie ca face ceva gresit dar ii lipsea conectarea, si atunci facea tot felul de trasnai. Am scris la mine pe blog despre conectare si cum functioneaza, de la Otilia Mantelers am aflat maj info si ne-au ajutat sa depasim acea perioada.

    Succes

    Reply
  3. Ana

    Am fost de ambele parti si in cea in care baiatul meu era lovit dar si in cea in care el lovea. Te simti aiurea de tot in ambele situatii, neputinciosa, nervoasa, etc… Cand era el lovit ii spuneam ca imi pare rau, il consolam, il luam in brate, ii spuneam ca celalalt copil probabil nu se simtea bine si cu siguranta nu a vrut sa il loveaza. Chiar cred ca ei nu lovesc intentionat, de obicei agresivitatea ascunde nevoi reprimate. Fiu meu loveste cand e obosit, cand se simte neiubit (nu petrec timp cu el cat si-ar dori), a fost agresiv in putinul timp cat a frecventat gradinita, si-a schimbat comportamentul vizibil dupa ce l-am retras. Cand el e agresiv ii repet ca pe celalalt il doare, ii spun sa imi spuna mie ce il supara, sa verbalizeze, dar stii si tu cat pot verbaliza ei la 2/3 ani, prea putin. Mai nou zice: “M-ai supalat, sunt nelvos pe tine!”, asta ma bucura, a trecut la alt stadiu, in care isi exprima verbal frustrarile, insa el are deja peste 3 ani, la 2 ani fie lovea, fie plangea, facea tantrums. Alte mame aleg sa nu intervina, eu nu pot! Nu am cum sa stau sa ii las sa se descurce cand vad ca se lovesc. Unii spun ca asa isi stabilesc ei relatii de putere intre ei, asa o fi, insa nu rezonez cu ideea deloc, prefer sa intervin, sa ii spun ca nu e un comportament ok.
    Depinde mult si de mama copilului, cand fiul meu era lovit rar am intalnit parinti care sa vina sa-si ceara scuze sau macar sa ii explice propiului lor copil ca nu e ok ce face. Asta m-a deranjat mult, mi-ar fi placut sa i se ceara scuze. Cand el e agresiv imi cer scuze in numele lui, asa consider civilizat si un exemplu pt el ca nu e ok.
    Doar cu baiatul tau e agresiv sau si cu alti copii?

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Eu nu cred că la varsta de 2-3 ani copiii se pot descurca singuri, au nevoie de ajutorul nostru pentru a intelege sentimente si a le gestiona.

      Initial am crezut ca este agresiv doar cu David, dar a reactionat asa si fata de alti copii, in special baieti.

      Reply
      1. Ana

        Daca e agresiv si cu altii e clar ca e alta problema, are alte suparari. Din articol aveam senzaria ca doar cu el e agresiv. Da, si eu cred la fel, ca au nevoie de indrumare si ajutor.

        Reply
  4. Andreea

    Cu a mea fetita se inatmpla chiar mai devreme. 1an si 2luni..este muscata si lovita de 2colegi de la cresa. Din pacate nu sunt acolo si nu am cum sa ma implic. Educatoarea imi spune ca in general cei 2copii mancaciosi sunt pasnici..dar ii apuca sa loveasca sau sa muste cand se simt amentati ca a mea intervine in cercul lor… Eu chiar nu stiu ce as putea sa fac..:(

    Reply
  5. Mo

    Am avut si noi o experienta memorabila, in multe alte mici imbranceli, tot undeva pe la 2 ani. Baiatul meu a vorbit destul de repede si l-am invatat sa spuna ce simte, ce vrea etc.
    In parc, un copil de varsta lui varsa o punga cu masinute si incepe sa se joace, urmarind cu coada ochiului daca cineva “ii fura masinute”. Mârâia efectiv cand se apropia cineva. Al meu se apropie timid si se uita, probabil isi alegea cu privirea din gramada colorata. Celalalt se repede la el si il loveste cu o masinuta metalica exact in tampla. Au urmat plansete, cucui rosu, imbratisari si rugaminti sa ne jucam cu alti copii.
    Nu aveam pretentia ca acel copil sa spuna “buna, eu sun X, astea sunt doar pentru mine” etc dar din prima secunda sa loveasca… nu ma asteptam. Al meu copil nu a meritat nici un mârâit sau imbrancit de avertisment
    Mai neplacuta a fost reactia bunicii, care era cat un tanc, esuata pe o banca alaturata si care tipa de acolo “Haideti, doamna, ca nu i-a facut nimic! Ce? Sunt copii! Se mai lovesc!”. Nici scuze, nici “iarta-ma”…
    Atunci mi-am varsat toti nervii: “Cum, cucoana, nu i-a facut nimic? Cucui si vanataie la tampla e nimic? Daca vrea sa-si etaleze jucariile, invata-l ori sa imprumute ori sa vorbeasca si sa zica “nu ti le dau”. Iti promit ca de azi imi invat copilul sa loveasca, iar de maine facem antrenamente pe al tau.” Bineinteles ca nu am mai mers urmatoarea saptamana acolo iar acasa am inceput un mic curs de aparare.
    Cu riscul de a se uita toti ceilalti parinti, am facut un mic circ acolo. Stiu, am de lucru la capitolul de stapanit emotiile insa baba a fost de o nesimtire fara egal. Chiar si bonele din parc ii pun pe copii sa-si ceara scuze.

    In alte cazuri copiii spuneau sau plangeau cand nu voiau sa imprumute. Incercam sa negociem un schimb. Daca nici asa nu voia, ii explicam baiatului meu ca nu vrea sa-i dea pentru ca ii este foarte draga jucaria aceea si ca este in regula sa nu vrei sa dai anumite jucarii, este dreptul tau, le imprumuti cand vrei si cui vrei tu.
    Asa am ajuns sa caram in parc si jucarii pentru schimburi. Chiar isi prezenta “marfa” ca sa prezinte atractie.

    Reply
  6. Andreea

    As vrea sa stiu cum trebuie sa reactionez cand copilul meu loveste pe altii.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: