Copilul cu zambet cald si privire ghidusa si povestea abandonului scolar

M-am întâlnit zilele trecute cu unul dintre copiii cu care am lucrat 3 ani la un centru de zi pentru copiii proveniți din medii defavorizate. Am prins foarte mare drag de el, cu ușurință și rapid, chiar dacă era unul dintre cei mai năzdrăvani de acolo, genul de copil problemă după cum l-ar cataloga școala românească. Nu vă spun o poveste de succes chiar dacă îmi doresc sincer să ajungă la un moment dat una. Băiețelul acesta care îmi venea până la umăr când îl îmbrățișam acum mai bine de 3 ani, era zilele trecute mult peste înălțimea mea când l-am îmbrățișat iar, dar cu același zâmbet cald și cu aceeași privire ghidușă. L-am întrebat ce clasă e, după calculele mele ar fi trebuit să îi țâțâie pantalonii pe el în așteptarea examenului de capacitate. Este clasa a VI-a. A rămas 2 ani.

Știți, este un copil bun, cum sunt toți copiii din lume, dar a nimerit într-un mediu familial dur și cu lipsuri. Din respect și iubire pentru el mă opresc aici cu detaliile, vă mai spun doar că în spatele lui stă povestea copiilor sărăci care suferă de anxietate și depresie, trei factorii des întâlniți în studiul abandonul școlar.

Copilul cu zambet cald si privire ghidusa si povestea abandonului scolar

 FotoCredit: Cristina TR

Potrivit statisticilor, evitarea școlii apare la aproximativ 5% din copiii de vârstă școlară și afectează în mod egal atât fetele cât și băieții. Acest fenomen este întâlnit cel mai frecvent la copiii cu vârste între 5-6 ani și între 10-11 ani, fiind asociat de multe ori cu începerea clasei pregătitoare sau a V-a. Printre primii factori care conduc la abandon școlar sunt anxietatea și depresia.

Știi ce trăiește un copil când devine anxios? Inima îi bate rapid, gura este uscată, simte un “rău” la stomac, transpiră excesiv, are dureri de cap, îi tremură mâinile, urinează des, îi apar gânduri confuze sau negative, are coșmaruri, trece prin momente de panică. Stima de sine se zdruncită la o vârstă în plină formare.

Anxietatea școlară se manifestă prin frica de necunoscut, de disciplina, teama de eșec, lucrări și examene, angoasa de separare, neînțelegeri cu profesorii. Mediul în care crește copilul îi influențează emoțiile, gândurile și comportamentele. Dacă părintele e anxios, copilul va prelua din atitudinea şi comportamentul lui într-o anumită situație de viață.

Cauzele anxietății școlare și modalități de a le evita:

Anxietatea de separare este mai pregnantă la copiii care nu au fost la grădiniță, care nu au stat destul timp cu alte persoane, în afară de părinți. În astfel de situații ajută crearea unui mediu structurat și mai ales predictibil, să știe copilul la ce să se aștepte, ajută să își exprime îngrijorările pe care le simte și să îi fie validate emoțiile (”înțeleg că îți este greu …”).

Teama de necunoscut. Copilul nu cunoaște noul mediu în care va sta câteva ore pe zi. Vorbește cu el și explică-i că la început tuturor ni s-a părut puțin ciudat, că este posibil să nu știe unde să se așeze, unde este toaleta, că nu își va cunoaște colegii, dar în timp le va învăța pe toate. Sunt școli care organizează vizite înaintea începerii anului școlar, tocmai pentru a-i informa pe părinți și a-i familiariza pe copii. Dacă nu sunt realizate astfel de activități roagă-l pe director să vă primească în școală, cu câteva zile înainte, pentru a-i arata copilului locul.

Teama de disciplină. Mediul școlar este diferit de cel familiar, pentru unii adaptarea la reguli și integrarea lor poate fi mai ușor de realizat, pentru alții, mai greu. Încearcă să stabilești un set de reguli asemănătoare cu cele aplicate la școală. Nu mă refer să o faci pe profesor și să îi predai 🙂 , dar puteți spune ”bună ziua” la intrare într-o încăpere, să faceți activitățile care presupun colorat, lipit etc, doar la masă, să îl înveți să nu întrerupă pe cineva când vorbește … dacă nu ai făcut deja toate astea.

Teama față de activități școlare. Copiilor le este greu la o vârstă mică să se schimbe pentru activitățile sportive sau să se dezbrace atunci când merg la toaletă. Ai grijă ca hainele copilului să fie ușor de dezbrăcat și de îmbrăcat. Încearcă să eviți pantalonii cu mulți nasturi, încălțămintea cu șireturi și cămășile.

De multe ori copiii care refuză să meargă la școală, care chiulesc, care nu fac față cerințelor mediului educațional sunt de fapt copii care trăiesc situații emoționale dureroase. Atunci când anxietatea școlară pare complexă și nu știi de unde să începi și ce să faci ca să îți ajuți copilul, un psiholog poate fi cheia.

 

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Aboneaza-te la blog”). 

 

 

FotoCredit: Cristina TR

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: