Copiii si fricile – cum sa ii ajutam

Mulți copii se confruntă cu frici, de întuneric, de animale, de apă, de medic etc. David nu face excepție 🙂 . Îi era frică de întuneric pentru că în mintea lui acolo se ascundea un lup. Nu a fost o frică accentuată, din fericire am descoperit și cauza și am eliminat-o. Îi citea bunicul povești cu lupi și și-a creat această idee cum că vine lupul în casă. Mama lui de lup 🙂 . Pentru că nu a fost o teamă profundă care să îl facă anxios, ne-a fost destul de simplu să o reglăm. Dar mi-am amintit de copiii cu care lucram și pentru care fricile erau cu adevărat reale, până în punctul în care deveneau anxioși atunci când intrau în contact cu stimulii.

Care sunt reacțiile care arată că teama este profundă și copilul anxios?

Primul semn este starea de tensiune și încordarea corporală, ca și cum ar crede că este în pericol.

Ce determină frica?

Copilul a acumulat nesiguranță, îngrijorare, neliniște, stres, datorită unui eveniment trăit în familie sau în afara ei (conflict, boală, deces, divorț, alcoolism, abuz, filme sau imagini cu conținut agresiv, acțiuni violente în comunitate etc). În astfel de momente copilul simte că lumea lui este nesigură și are nevoie ca părintele să îl ajute să repună realitatea în drepturile ei.

Cum îi putem ajuta?

Îmi amintesc de poveștile din copilărie când Gigel avea frică de apă și tatăl l-a vindecat miraculos aruncându-l în apă și el a trebuit să se descurce. Gigel e un personaj real, sunt convinsă că și voi aveți în jur astfel de exemple. Tehnica asta pleacă de la premisa că cea mai bună metodă să dispară o frică este să o confrunți. Da, poate funcționa atunci când copilul trăiește o teamă mică. Dar în cazurile în care teama este foarte intensă, confruntarea directă nu doar că nu îl va ajuta, mai mult poate accentua frica și îl poate face să se simtă singur și neînțeles.

Când copilul se confruntă cu o teamă mare, o împarți în temeri mai mici și le rezolvi pe rând 🙂 .

Vă ofer un exemplu cu David, chiar dacă, vă reamintesc, teama lui nu era atât de apăsătoare încât să devină anxios.

Frica lui de întuneric avea mai multe frici incorporate, frica de a vedea un lup, frica de necunoscut, frica de a fi rănit, frica de a rămâne singur. Așa că am luat-o pe pași mici. I-am explicat de zeci de ori că lupii stau liniștiți în pădure, nu ajung niciodată în apartamentele oamenilor. Am văzut împreună poze și filmulețe cu haite de lupi în pădure. Punerea indirect în contact cu teama, prin imagini, îi oferă control și îl transpune în realitatea pe care frica a deformat-o. Am fost la Rezervația de urși Libearty de la Zărnești unde există și o haită de lupi, în pădure, perfect pentru nevoia noastră. Câteva seri la rând l-am luat în brațe și am intrat amândoi în camera întunecată și am aprins împreună lumina. Nu m-am grăbit să trec la următorul pas, am repetat până l-am simțit stăpân pe frică. Când partea aceasta a devenit simplă și naturală l-am încurajat și să meargă singur pe întuneric, până pe hol, distanța e mică, unde aprinde singur lumina, întrerupătorul este poziționat la înălțimea lui. Frica a dispărut. Mă aștept să mai reapară și până atunci lucrez cu el prin joacă să dezvolte modalități de a-și controla frica.

Ce mai ajută în tot acest proces?

– Să avem răbdare, frica nu a apărut în 2 secunde, nici nu va dispărea în 2 secunde.

– Să nu ne propunem ca frica să dispară pentru totdeauna, frica este o emoție care apare și dispare independent de voința noastră. Este în regulă ca frica să mai reapară, important este comportamentul copilului când o simte. Devine copleșit de ea? Anxios? Încordat? Nu își mai poate îndeplini activitățile? Dacă frica a fost intensă este posibil să nu fie extrem de relaxat când se confruntă cu stimuli, poate că nu va cere să facă înot de performanță dacă i-a fost frică de apă și nu va vrea să îi cumperi un cățel dacă i-a fost frică de câini, dar va ști cum să gestioneze trăirile când se va confrunta cu stimuli și asta este bine să îi spunem și lui, să nu se sperie când va apărea din nou teama.

– Să înțelegem că sunt diferiți, reacționează diferit, interiorizează trăirile diferit, pentru unii teama poate fi stopată cu ușurință și pentru alții durează mai mult.

– Când împărțim frica pe etape, ajută ca prima frică să fie cât mai mică pentru a-i da încredere că poate să o depășească.

– Să folosim povești terapeutice și jocuri de rol pentru a-l învăța pe copil cum să reacționeze atunci când se confruntă cu o teamă. De exemplu dacă are teamă de a merge la medic jocul de rol îl poate pune în situația de a exersa reacțiile lui fără a se simți copleșit pentru că știe că e doar un joc.

– Să transmitem mesaje pozitive și să folosim o atitudine calmă. Dacă simte că părintele vede în jurul său numai pericole, atunci și el va deveni temător.

– Să îi recunoaștem frica fără să o minimalizăm. Îl va ajuta și doar să vorbească despre ceea ce simte, să vadă că este important pentru noi, că nu îi luăm în derâdere sentimentele.

– Să nu mărim fricile încercând să găsim mereu modalități de a le evita pentru că astfel îi confirmăm copilului faptul că este ceva greu de învins.

– Să îi construim un mediu sigur și previzibil – un rol important îl au rutinele și regulile, modalități care îl fac pe copil să știe la ce să se aștepte și să simtă un control asupra propriei vieți.

– Să îi asigurăm de dragostea noastră și sprijinul nostru chiar și atunci când frica îl domină.

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *