Copiii au nevoie sa fie intelesi

Am  mai spus-o de câteva ori și o să tot repet, copiii au motive pentru tot ceea ce fac și ce nu fac. Firește că uneori ne este greu să le descoperim sau să le acceptăm, noi gândim cu un creier obosit și îndoctrinat, ei îl au odihnit și liber. Faptul că nu suntem tot timpul de acord cu motivele și acțiunile ce le urmează, nu înseamnă că nu sunt importante pentru ei.

Avem așteptări nerealiste de la copii, în multe contexte greșim, ne agităm, îi încurcăm, dar tot ei poartă vina. Le dăm un pic de ciocolată pe buze, se entuziasmează de simțuri, apoi le zicem că nu-i bună pentru copii și terminăm noi tortul, în plus ne așteptăm să înțeleagă explicația noastră că doar suntem adulți și știm mai bine. Spunem că ne testează limitele când deschid la nesfârșit sertarul cu lucruri periculoase, când ne privesc în ochi și strică tocmai globul pe care i-am rugat să nu îl sfărâme, când măzgălesc peretele cu mâna la spate. Nu cred că testează ceva, sunt doar foarte curioși, atât de autentici în curiozitatea lor încât nu prea contează ce urmează. Dar îmbrăcați în mii de nu-uri, ceartă, pedepse și palme, își pierd creativitatea și ajung adulți inhibați. E plină lumea de ei!1

Copiii se joacă cu ceea ce li se pare interesant lor și nu nouă. Ce treabă are că sunt băieți când vor păpuși, oale și cutii de cremă? Sau fete și nu se despart de priză, ciocan și mașinută? Pentru noi e grija să nu poarte haine roz și părul prins, să nu bată mingea pe maidan și-n casă, dacă nu e în șablonul sexului ce-l dețin. Pentru noi e important să se joace cu toate minunățiile din comerț pe care nu le-am avut, dar le-am vrut.

Îi obligăm să mănânce fierturi dizgrațioase și tot felul de terciuri pe motivul că sunt aur pentru sănătate. Dar gustul? Noi înfulecăm pe ascuns o shaorma cu de toate și refuzăm vehement orice detaliu care nu-i pe gustul nostru. Îmi amintesc că prima dată când am gătit altceva decât cartofi prăjiți pentru domnul meu, am aranjat o varză la cuptor. Mă învățase mama să o frec cu sare … puțină sare, nu tot borcanul. Mânca domnul meu, mai bea un pahar cu apă. Gust și eu, îi iau farfuria de sub nas și arunc drăcovenia la coș. La fel arunc și amestecăturile lui David când se strâmbă la ele. Mi se pare de bun simț ca fiecare să mănânce ce și cât îi place, inclusiv ăl mai mic al casei. Nu zic să le dăm cartofi prăjiți cu ceafă de porc sau să le punem sare și zahăr cu lingura în mâncare, dar putem încerca diverse rețete și dacă nu-s pe placul lor să nu le refuzăm laptele pe care ei îl adoră, că de mâncare s-or tot sătura în viața asta.

Nu luăm copiii în brațe de teamă să nu se învețe și așa refuzăm să le fim alături când au cel mai mult nevoie de noi. Pentru ei foamea, frigul, căldura, umezeala sub fund, chiar și plictiseala la sol, în căruț, pătuț sunt treburi serioase, nu mofturi. În ciuda sfaturilor bătrânești, dacă îi lași să plângă nu fac plămâni, nu devin rapid independenți, ci mai degrabă frustrați și lucru ăsta aduce repercusiuni despre care am mai vorbit.

Ne panicăm când îi vedem trântindu-se pe jos, țipând, urlând, lovind, mușcând, aparent fără motiv, când de multe ori e doar modul de a-și descărca supărările, fie cele de moment, fie cele adunate cu câteva ore înainte, fie cele și mai vechi ascunse bine. Poate plânge fiindcă portocala nu e portocalie, nu înseamnă musai că despre asta e vorba și nici că rezolvăm criza dacă îi repetăm vehement că e portocalie maxim. Sau poate mușcă în joacă, cum îl muști și tu de bulănașele apetisante. Eu trec prin asta cu David acum și știu că n-are nicio vină chiar dacă dinții lui mi-au tatuat tot corpul. Sper să treacă faza în curând cu tot cu vânătăile mici și multe.

Când nouă ni se pare normal să îl luăm cu forța dintr-un loc unde se simte bine, chiar dacă avem motive veritabile, pentru el scuzele noastre pot fi fix nimic. Hai să punem problema altfel, dacă pe tine te obligă cineva să închizi televizorul fiindcă știrile prea sunt cu morți, și chiar sunt, cum reacționezi? Probabil nu plângi că ești om mare și nu se cuvine, dar îl bodogănești bine nu-i așa? Sau pur și simplu refuzi și gata.

Cam ăsta mi-i raționamentul cu copiii și cât de ușor e să îi înțelegem. O mână sus de’ sunteți de acord și dacă nu, oricum aveți libertatea de a comenta mai jos.

Last edited:
Mulțumesc Ovidiu pentru sugestie. Vă recomand următoarele articole și cărți pentru a întelege mai ușor copiii și acțiunile lor:

Puterea Părinților. Succesul copilului tău depinde de tine – Adriana Mitu

Parenting necondiționat – Alfie Kohn

Pedepsiți prin recompense – Alfie Kohn

Un fel de ghid by Alfie Kohn

Tatal celuilalt copil 

Lacrimi și crize de furie – Aletha Solter

Cum să vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte și cum să-i ascultăm pentru ca ei să ne vorbească – Adele Faber, Elaine Mazlish

Crescându-l pe Cain – Dan Kindlon, Michael Thompson

 

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Aboneaza-te la blog”). 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

21 Comments

  1. Ramona

    Ce bine ar fi daca ar gandi asa toti parintii. Chiar acum cateva zile am asistat fara sa vreau la o discutie dintre doua mamici in care una zicea ca in fiecare seara dupa baie pune copilul in patut si plange jumatate de ora sau o ora pana adoarme ca asa vrea el ca altfel nu se culca dar o sa se invete la un moment dat. Nu stiu cat avea dar parea mic probabil pana in 6 luni ca era intr-un landou. Mi-a fost mila de el.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Ce trist! 🙁

      Reply
  2. Mara

    Frumos spus!

    Reply
  3. Iana

    Perfect adevarat!Eu iar reiau experienta de la capat….si tot nu-l pot lasa pe cel mic sa planga…….Ca sa faca plamani…..Si iar ma pacaleste si doarme cu mine in pat.Eu cu cei mari mai am de lucrat….Se pare ca trebuie sa invat sa ii ascult si sa ii inteleg mai bine…sper sa reusesc, caci crede-ma ca ma straduiesc…

    Reply
  4. Otilia

    Sunt total de acord, și ce lume schimbată ar descoperi copiii noștri dacă mai mulți părinți ar fi de aceeași părere sau ar realiza măcar lucrurile astea. E mai greu așa, e mai puțin confortabil, e mai stresant să îl pândești pe copil explorând, să îi acorzi toată atenția și libertate neștiind ce va face când tu ești deja cu nervii tociți de atâta control. Dar, privind în urmă cu ochii de acum realizez că viața ar fi fost mai ușoară și mai simplă dacă aș fi avut ocazia să fiu oricât de copil doream să fiu la început. Cât despre cutume și băbisme, le disprețuiesc profund și se vede, că nici nu mai catadicsesc să fiu diplomata. Unde a dispărut “parenting-ul” natural, nealterat, fără prejudecăți? Constat cu tristețe că cei mai multi copii sunt crescuți după niște reguli stranii, concepute parcă de niște căpcăuni fără judecată și înghițite pe nemestecate de pământeni cu mii de văluri pe ochi. M-am decompensat aci, după ce mi s-a frânt inima de multe ori văzând copii care nu au voie să fie copii, tratați mai rău ca un pui de câine, spre binele lor, firește. E așa de ușor de înțeles că un copil va fi fericit în cel mai simplu mod posibil, trebuie doar să fie tratat de la început ca un om.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      E într-adevăr mai greu, mai obositor, mai solicitant să îi dai atenția și respectul de care are nevoie orice om. Dar câți copiii fericiți și integrii am avea lângă noi dacă ne-am strădui !?

      Reply
  5. Mihai Stoleru

    Foarte corect! Am mai citit un articol pe aceasta tema, cel putin la fel de interesant. Vi-l recomand cu caldura: http://muffypedia.ro/stroke-ul-sau-caloria-psihologica/

    Reply
  6. irina

    Perfect de acord. Da-mi doamne putere sa pot sa gandesc asa toata viata si sa imi tratesz copilul ca pe un om cu respect iubire si atentie

    Reply
  7. Alex Alex

    Asa da!!!!!!!!!!!!!

    Reply
  8. Georgiana

    Un articol super adevarat. Sunt mai mult decat convinsa ca asa e

    Reply
  9. Maria Ad

    Frumos spus! Sunt de acord,dar din pacate nu sunt multi parinti astfel …. Eu am avut noroc de parinti care m-au crescut asa si vreau ca la fel sa o cresc si eu pe fetita mea din prima zi cand o voi tine in brate. Felicitari! Imi place foarte mult cum scrii

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Multumesc :)! Sarcina usoara sa ai, un bebe sanatos si multa putere si intelepciune sa il cresti frumos, sa spuna si copilul tau despre tine ce spui si tu despre parintii tai

      Reply
  10. Gabi

    De acord cu tine in majoritatea privintelor. Insa toate astea mai depind si de caracterul si personalitatea copilului. Si iti spun de ce: prima mea nascuta- Bibi, fiind crescuta de micuta de noi , alaturi de bunici si unchi, a fost tot timpul rasfatata si ce-si dorea copilul se executa. Asa, cu toate discutiile intre adulti, au dus la ceea ce se numea hrana pentru ea: Iaurtel cu ciocolata la micul dejun si cartofi prajiti cu parizer la pranz si cina. Dupa ce ne-am mutat cu greu am putut-o dezvata de acest meniu. Nu am fortat-o niciodata sa manance ce nu-i placea, dar ideea era ca ei nu-i placea mai nimic ce nu avea gust de cartofi prajiti…. In privinta jucariilor, intotdeauna am lasat-o sa si le aleaga si spre disperarea noastra pe langa faptul ca si le alegea pe cele mai scumpe, nici nu se juca cu ele( dar nici nu le strica, asta fiind un lucru bun ca am avut destule pentru Ana). Crescand, ea stia ca are dreptu sa ceara, iar cei din jurul sau sa execute. Discutii, certuri, reprosuri, crize de furie…. si inca lucram, deoarece ne dam seama ca noi cei mari i-am creat aceasta personalitate.In ceea ce o priveste pe Ana, piticuta noastra, este cu totul alta fire. Nu ca ea n-ar avea momentele ei cand isi doreste altceva decat noi, dar am ajuns in acel moment in care ne intelegem doar explicandu-i de ce nu are voie. Am invatat-o ca are voie sa manance cu moderatie dulciuri, de cartofii prajiti nici nu se apropie ca nu-i plac, deoarece la noi se fac din an in paste, jucarii avem sa deschidem un magazin si nu ne mai trebuiesc si altele decat foarte rar….si spre surprindera noastra …..ne intelege. Deci, depinde de fiecare copil in parte cum percepe libertatea pe care o dau parintii in actiunile lor.

    Reply
  11. Cristina Buja (Post author)

    Libertatea și răsfățul pentru mine nu sunt sinonime, copiii au nevoie și de limite, trebuie să li se spună și ”nu” atunci când circumstanțele chiar îl impun, cum ar fi ”nu băga degetele în priză”, ”cartofii prăjiți nu sunt sănătoși”, ”nu ai voie să te joci cu cuțitul” etc. Tocmai situația pe care o descrii tu cu Bibi o exemplificam și eu mai sus cu ciocolata, într-o formă mai simplă ce-i drept. Cred și eu că e mai greu să îți placă salata, ciorba și pieptul de pui când știi ce gust au cartofii prăjiți și ciocolata. Aici intervine lupta cu bunicii și rudele care vor să răsfețe odorul. Iar stric din ce povestești acum mi se pare mai degrabă un mod diferit în care voi le-ați crescut, decât o diferență de personalitate. Dar recunosc, fiecare copil e diferit, cum și fiecare părinte este, un motiv pentru care eu nu cred în sfaturi universal valabile.

    Reply
  12. Pingback: 30 de bloguri de parenting ale mămicilor, de care ar trebui să știi - Blogul mamei fericite

  13. Simona

    Frumos, foarte foarte frumos!

    Reply
  14. ovidiu

    Oare nu ar fi mai bine sa incercam sa prezentam si ce e bine sa fac un parinte?
    La aratat cu degetul suntem experti:).
    Nu zic nu, e foarte bine sa mai avem si informatia ca e gresit cand faci ceva, dar o idee despre cum sa vezi un copil, sa-l intelegi ar ajuta mai mult.
    Recomand citirea cartilor “Cresterea constienta a copiilor” si “Parenting neconditionat”. Mie si sotiei ne-au confirmat, credinta noastra, ca fetita noastra e o entitare si e bine sa fie considerata ca un partener in relatia noastra de 3 si nu doar un robotel care trebuie sa asculte.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Sigur că este bine să prezentăm și soluții, lucru pe care l-am și făcut de câteva ori până acum, de exemplu aici http://funparenting.ro/?p=3089 și aici http://funparenting.ro/?p=3103 și aici http://funparenting.ro/?p=3130 și în altele și vor mai urma.

      Mulțumesc pentru cărțile recomandate, sunt excelente, iar eu aș mai adăuga ”Pedepsiti prin recompense” – Alfie Kohn și ”Lacrimi si crize de furie” – Aletha Solter.

      Reply
  15. Pingback: Nu vreau un copil cuminte, vreau unul fericit | FUN Parenting by Cristina Buja

  16. Pingback: Din lumea ong-urilor si nu numai   | FUN Parenting by Cristina Buja

  17. Pingback: Cresterea si educarea copiilor cu iubire, cooperare si intelegere | FUN Parenting by Cristina Buja

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: