Copiii au mintea curata si sufletul la fel. Au loc pentru orice.

Ați auzit de ”Testul bezelei și a celor 20 spaghete”? Este un test simplu care poate fi aplicat la orice vârstă și în orice context. Pe scurt, e cam așa:

Se fac echipe de câte 4 și li se dau 20 de spaghete, bandă, sfoară și o bezea (marshmallow). Cu ele trebuie să construiască cel mai înalt turn în vârful căruia să fie pusă bezeaua, în maxim 18 minute. Este o activitate de echipă folosită la nivel mondial de facilitatori pentru a demonstra modul în care echipele își pot îmbunătăți inovația.

Rezultatul este surprinzător. Cei care s-au descurcat cel mai bine au fost absolvenții deeee …. grădiniță. Da, preșcolarii au tendința de a construi turnuri mai mari decât directorii executivi. Dar de ce? Motivul este destul de simplu, directorii doresc să își planifice calea către un rezultat optim și apoi să execute planul. Dar preșcolarii fac ceva foarte diferit. Nu își pierd timpul încercând să stabilească cine este responsabil sau să facă un plan. Ei pur și simplu experimentează mereu până când găsesc un model care funcționează.

Da, exact așa. Am înțeles imediat logica rezultatelor cercetării. Ei au mintea curată și sufletul la fel. Au loc pentru orice. Și asta se întâmplă de fiecare dată în primii ani de viață când încearcă ceva nou, când se confruntă cu situații dureroase, când își fac prieteni. Nu îi dor rănile și nici fricile. Cât de fain ar fi să îi putem păstra așa, cât mai curați, fără bube cu puroi prin suflet, fără pitici care să le sufle în ureche că vor eșua. Fără patternuri comportamentale și atât de departe de ei înșiși. Fără dorința de a câștiga indiferent de situație, ci mai degrabă plăcerea de a se juca, de a experimenta și de a colabora unii cu alții, cu bucuria de a trăi orice le vine în suflet.

Rezultatele arată în esență că adevărata magie se întâmplă când folosim potențialul fiecăruia, când se construiesc reciproc idei, în loc să concureze pentru a avea cea mai bună idee. Așa începem să inovăm!

Copiii sunt curați și liberi să trăiască pentru ei. Să încerce, să le iasă, să eșueze și să o ia de la capăt. Ar fi o mare dovadă de iubire să încercăm să îi ajutăm să nu piardă prea mult din magia asta pe măsură ce se vor lovi de zidurile din lumea în care trăiesc. Să le păstrăm încrederea că nu eșecurile le dictează cine sunt, cum nici câștigurile. Că mai important este să nu renunțe să creadă în ei, să continuie să se iubească și când nu sunt buni și perfecți cum le cere societatea să fie. Să rămână aproape de ei înșiși. Să nu lase ca frica și durerea să îi închidă în cocoane invizibile, să nu ridice ziduri între ei și lume. Să își permită să iubească și să fie buni și să înceapă cu ei.

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: