Concediul e si pentru copil, si pentru mama – Dana Bobeanu blog

Nu-i așa că frustrarea a cam pus stăpânire pe noi, femeile, în ultimul timp? Ba că suntem prea mame, ba că suntem prea femei, ba că suntem prea gospodine. Toate astea în detrimentul timpului pentru/cu noi.

Eu am fost mereu, dar absolut mereu, incredibil de ambițioasă și independentă. Muncesc de la 19 ani, m-am angajat la jumătate de an după ce am terminat liceul. Am ales un loc de muncă unde nu îmi plăcea neapărat, însă aveam perspectiva viitorului din punct de vedere financiar. Și am mai văzut ceva acolo, la locul ăla de muncă: oportunitatea de a-mi lua apartament pe numele meu. Well, acolo mi-am făcut veacul vreo opt ani, până am rămas însărcinată.

Ca să nu mă pierd pe mine însămi și să nu uit cine sunt de fapt, mi-am făcut de lucru și cu alte…chestii. M-a “mâncat” undeva să fac două facultăți. Nu suportam să fiu subestimată la locul de muncă așa că am căutat să fiu valorificată în alte părți. Am terminat managementul și jurnalismul. În facultăți îmi permiteam mereu să fiu în competiție cu ceilalți colegi pentru că eram în elementul meu (locul de muncă era în domeniul IT-ului și nu prea aveam de comentat atunci când greșeam pentru că, neplăcându-mi domeniul, lucram robotic, nu logic). Bine, la jurnalism a fost și mai mișto. Acolo eram cu 3 ani mai mare decât majoritatea și mi-am “tras” rolul de șefă de grupă. Doamne, ce-mi mai plăcea să mă simt sus. Și nu neapărat cu nasul, ci eu, ca persoană. Nu mai eram văzută drept prostănaca din fundul clasei, acolo eram “șefa”, pe care toți se bazau pentru că eram aia mai mare 🙂

De scris mi-a plăcut dintotdeauna. Blogul meu este la a treia “reparație”. Am început cu nișă, îmi plăcea să scriu despre turism. Călătoream și povesteam. Apoi s-au terminat banii (am făcut credit pentru casă și m-am ales cu o rată cât trei sferturi din salariu), implicit călătoriile, implicit scrisul pe blog.

N-am rezistat prea mult. Câțiva ani am scris iarăși pe un blog care îmi purta numele (vechi) și pe care l-am înființat în timpul Jurnalismului. Era, de data asta, fără nișă. Scriam despre facultate, despre colegi, despre chestii funny și triste. Însă, după trei ani, începuse să nu-mi mai placă modul de scriere și am luat iarăși o pauză. A doua.

Acuuuuum? Acum e altceva!

Pe 20 august 2016 am plâns în scris. Eram la nunta unor prieteni foarte dragi, unde trebuia să mă simt…nu bine, ci excelent. Eram, pe atunci, mămică de aproape șase luni. Trecuse puțin timp de când pierdusem lupta cu alăptarea și eram furioasă. Eram supărată pe sistem, pe cadrele medicale, pe toți cei din jurul meu care știau cu ce se mănâncă alăptarea și, cu toate astea, nu au făcut nimic. Am primit copilul la sân dupa 12 sau 14 ore de la naștere, apoi după încă 14, în salon. Neonatoloaga a venit în salon să-mi arate procedura abia dupa vreo trei zile, dacă îmi amintesc bine. Cu chiu, cu vai, am reușit să-i dau sân celui mic pentru trei luni. Și nu oricum, ci cu mameleoane de silicon, chinuri și completări de lapte praf. Se învinețea de plâns pentru că nu sugea cum trebuie, canalele erau înfundate și aia era. Lapte praf. Toate astea m-au facut să îi scriu Ioanei. Ioana Chicet Macoveiciuc, evident 🙂 Știu, e minunată, face multe, e tot ce vrei, însă știam că, dacă îi voi scrie, nu voi obține nimic. Laptele matern nu avea să se întoarcă după atâtea luni fără el. Însă un lucru sigur l-am obținut: în scris m-am eliberat mai ceva ca atunci când am pus pixul jos la bac. Parcă nu mai eram supărată, parcă nimic nu se întâmplase.

Acolo a fost punctul de pornire a noii EU. Mi-am spus că trebuie să scriu din nou. Cât de rar, cât de des, era musai să mă reapuc. Și asta am făcut. Primul articol de pe noul blog www.danabobeanu.com a fost chiar articolul pe care i-l trimisesem Ioanei (www.printesaurbana.ro/2016/08/ce-as-face-diferit-totul). Apoi am continuat cu de toate. Așa îmi place mie viața, cu de toate. De aici și sloganul blogului, “Viața cu de toate” 🙂

Scriu file din jurnalul meu, scriu despre ce trăsnăi face fi’miu, despre lucruri și întâmplări amuzante, ba chiar și despre sex, uneori 😀

Cel mai important este că m-am regăsit. Aici sunt eu, în scris și pe blog.

Alte povești cu și despre bloggeri găsiți aici.

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: