Cei care aveti bunici, iubiti-i!

Stiti bunicii aceia decupati din basme, cu parul alb si sufletul vesel, cu palme aspre si vorba calda? Eu am crescut cu ei. Probabil nu au avut mereu parul alb, cu toate ca asa mi-i amintesc, dar cu siguranta au avut vesnic suflete pline de iubire.

Bunicii mei nu au trait la tara ca in povestile copilariei mele, ci intr-un incapator apartament la bloc, in care noi ne-am petrecut vacante, weekend-uri, sarbatori. Bunicii mei nu au avut livezi cu fructe si pogoane cu grau si porumb, dar cresteau ardei iuti intr-o glastra pe balcon, pe care noi ii culegeam inainte de cina si aveau mereu fructe proaspete in camara. Bunicii mei nu cresteau gaini si purcei in curte, dar ne duceau in fiecare duminica dimineata, in piata cu animale si ne spuneau povesti cu fiecare in parte. Bunicii mei nu au citit carti de parenting dar au stiut cum sa mentina familia unita si i-au invatat pe toti copii lor, 4 la numar, ca cea mai de pret fericire a omului se gaseste in propria familie, asa ca si-au tinut mereu copii, nurorile, ginerii, nepotii, chiar si animalele lor, aproape, cat mai aproape.

Imi este dor de bunicul meu de poveste. De cel care mi-a facut copilaria sa sune a copilarie

de cel care m-a invatat sa nu fiu lacoma; tarziu am realizat maretia vorbei lui “cand bagi tataia mana in borcan, sa se opreasca aici in degetul mare, sa nu se duca pana la cot”

de cel al carui par alb il tundeam pentru o prajitura si refuza alt frizer pentru a nu ma priva de ea

de cel pe care il rugam dimineata sa ma mai lase putin sa dorm inainte de a pleca la scoala, si gesticulam fara vlaga “macar atat de putin, numai atat”

de cel pe care il atentionam de fiecare data ca a uitat sa treaca tuica pe lista de cumparaturi

de cel care imi vorbeam de geografie si istorie de parca ar fi trait de cand lumea, in toata lumea

de cel care imi tinea mana in palma lui si imi arata piata de animale, imi cumpara mici de la ghereta din colt si ma lasa sa beau spuma de la bere, cu toate ca abia ajungeam la ea daca ma ridicam pe varfuri

de cel care m-a invatat sa folosesc mainile pentru a descoperi cate zile are luna

de cel care crestea ardei iuti intr-o glastra pe balcon si ma lasa sa imi aleg unul in fiecare duminica cand ma duceam in vizita si ramaneam sa mananc cea mai buna ciorba, obligatoriu cu 2 felii de paine langa, asa sustinea el ca nu imi voi defecta stomacul, pentru ca inca de atunci uram sa stric gustul la mancare cu painea

de cel care m-a invatat ca orice ar face parintii mei trebuie sa ii iubesc si sa ii respect.

 

Draga tataie, as fi vrut sa iti cunosti primul stranepot, sunt convinsa ca l-ai fi iubit din prima clipa, cel putin asa frumos cum m-ai iubit pe mine. As fi vrut sa mai stam macar o data, toti, in jurul mesei din sufragerie, pe acele scaune vechi pe care ne clatinam inca dinainte de a sti a vorbim, sa iti pui ochelarii si sa facem un rebus impreuna sa ne adunam cu totii in ajun de An Nou, sa mancam placinta cu ravase si sa stam de vorba in acea galagie de necontenit. Sa ma primesti din nou cu sufletul in palme, sa ne contrazicem, sa ma certi, sa ma lauzi, sa imi zici cat de mandru esti cu nepotii tai, sa fim din nou o familie completa.

Te iubesc tataie, oriunde ai fi acum!

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

7 Comments

  1. Simona

    Si mie i.i lipseste. As vrea sa fi spus mai mult si mai ales sa ii povestesc ce am mai facut printre straini.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Draga Simona, ce ai facut si ce faci printre straini, cum zici tu, cu siguranta stie.

      Reply
  2. Iana

    Imi dau lacrimile de cate ori recitesc ce-ai scris.imi doresc sa reusim si noi sa avem locul nostru in inima si gandurile nepotilor nostri.Nepotii spun, caci sper din suflet ca David sa aiba si frati si veri in viitor.Deasemeni sunt si eu sigura sau macar sper ca de undeva din cer sa ne ocroteasca ,sa ne indrume pasii si sa ne transmita caldura sufletului lui.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Ce amintiri cream copiilor si nepotilor nostri tine numai de noi 🙂

      Reply
  3. Pingback: Sarbatori, iubire si magie | FUN Parenting by Cristina Buja

  4. Pingback: In urma noastra raman amintirile | FUN Parenting by Cristina Buja

  5. Pingback: Vocea TDM: ”Povestile mele cu animale, de tot felul” | FUN Parenting by Cristina Buja

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: