Ce strategie folosim pentru a obtine cooperarea copilului

David este un copil cooperant, de cele mai multe ori. Nu, nu avem copil-extraterestu 🙂 , să asculte mereu ce îi spunem, să facă mereu ce îi cerem, dar în majoritatea cazurilor reușim să ajungem la o înțelegere amiabilă. Cele mai dificile momente, cu rată de reușită scăzută sunt, bineînțeles, atunci când este prea obosit sau frustrat de o anumită situație. Oboseala se rezolvă cu somn, frustrarea e parte normală a vieții, de folos chiar, și tocmai sprijinul adulților în gestionarea acestor momente, îi învață pe ei să își dezvolte propriile mecanisme de a face față frustrărilor și provocărilor.

Ce jocuri, activități și alte tertipuri au avut succes la noi, pentru a obține cooperarea lui David și/sau pentru a-l ajuta să depășească momente dificile?

  1. În primul și primul rând îi vorbesc în așa fel încât chiar să mă audă, iar asta mi se pară o adevărată artă. Voi fi scurtă azi, dar îmi propun să revin cu detalii mai ample. Îi captez atenția, nu comunic până nu mă asigur că este atent la mine și fac asta, de cele mai multe ori, aplecându-mă la nivelul lui și privindu-l în ochi. Formulez cerințele cât pot de pozitiv, este mai probabil să reacționeze când îi cer ceva, decât atunci când îi interzic (”Te rog să vorbești mai încet” în loc de ”Nu mai țipa”). Recunosc, uneori, mai ales când mă grăbesc îmi este destul de greu cu pozitivul, dar mă străduiesc 🙂 . Folosesc cuvinte puține, simple, clare, pe înțelesul lui folosind un ton cald, calm și totuși ferm. Îi explic motivul pentru care îi cer ceva sau este nevoie să facem ceva și mă folosesc de exemple, demonstrații, diverse situații deja trăite, dacă este cazul. Îi mulțumesc atunci când acceptă să facă ce i-am cerut și îi spun cât de mult apreciez sau cât de mult m-a ajutat faptul că a cooperat. Da, eu îi spun ”Mulțumesc, David!” și el răspunde ”Mesi, mamiiiii!”.

  1. Îi explic despre ce vom face în ziua respectivă sau într-un anumit moment cum ar fi la medic, în concediu, la grădi. Pentru copii este important să cunoască cursul acțiunii. De altfel discursul nostru de dimineața este mai mereu același, acum, deja îl cam reproduce el ”Mami, tati viciu. David grădi, joacă, copiii, mâncare, somn și vineeeee mamiiiii” … maxim entuziasm la final.

  1. Îl pregătesc pentru schimbări din timp, chiar cu riscul de a-mi fi greu să fac față reacțiilor lui. De exemplu, când a fost bolnav a venit bunicul să stea cu el și i-am spus cu o seară în urmă că a doua zi el nu poate merge la grădi și eu și tati trebuie să plecăm la serviciu și el va sta cu tataia și vor merge în parc, vor mânca, dormi și apoi vine mami. A plâns câteva minute bune spunând că nu vrea, dar a doua zi mi-a fost mai ușor să îl conving în momentul în când chiar a trebuit să plec la birou.

  1. Atunci când este nevoie să ne despărțim și nu vrea, sau să plecăm undeva și nu vrea să se îmbrace, în general când refuză o acțiune pe care totuși chiar trebuie să o facem, încerc să nu îl forțez și îi ofer timp să accepte, măcar 10 minute, și îi explic asta. De cele mai multe ori am 10 minute 🙂 . Eu cred cu tărie că luatul cu forța nu ajută, poate că funcționează pe moment, dar când o să fie fizic cât mine de mare, dacă nu va ști ce este cooperarea, înțelegerea, acceptarea unor situații care nu sunt pe placul lui, nu cred că voi putea să îl mai iau, la propriu, pe sus.

  1. Îl las să aleagă atunci când se poate și de foarte multe ori se poate. Uneori sunt restictivă, în sensul că îi ofer două variante, alte ori sunt riguroasă și îi explic de ce este nevoie să facă exact așa cum îl rog eu. Amuzant a fost la ședința foto când, cred că pentru prima oară, nu l-am lăsat să se îmbrace cum vrea el, alandala adică și după explicațiile mele și rugămintea fermă, poate chiar un pic cam fermă față de cum este obișnuit, mi-a zis ”bineee, mamiiii, fac tine”. I-am mulțumit pentru că m-a înțeles și a acceptat să se îmbrace cum doresc eu și el m-a îmbrățișat.

  1. Când îl simt prea tensionat și doritor să dețină el controlul (asta se întâmplă de cele mai multe ori după o perioadă, ore sau zile, în care prea a fost nevoit să facă așa cum au spus alții) îi permit să facă doar așa cum dorește, fără să intervin, în măsura în care nu îi pune în pericol sănătatea sau nu îi afectează pe cei din jur. Știu că are nevoie de control la o vârsta la care prea mult controlează alții pentru el. De cele mai multe ori el dorește să mă controleze pe mine și situația asta apare fie după ce lucrez eu în weekend, fie când ajunge acasă de la grădi și se rezolvă destul de simplu, îi spun ”Sigur, pentru 1 oră voi face cum spui tu, tu ești cel care hotărăște”. Mai bag și un ”Să trăiți”, cu mâna întinsă la cap și el râde zdravăn și mă imită. Controlul lui presupune de multe ori faptul că nu mă lasă să plec de lângă el, așa că mă asigur că am fost la budă și că am mâncat ceva, și să ne jucăm cum și cu ce vrea el (hotărăște unde să îi parchez mașinile, în ce ordine, ce să îi spun când le aduce, mă pune să îi pun apă în cratiță la nesfârșit etc). Nu este tot timpul confortabil pentru mine, recunosc, dar zău că nu am leșinat făcând cum zice el. În plus învață ce înseamnă să spună atunci când cerințele cuiva devin deranjante, pentru că atunci când este cazul eu îi spun ”David, am obosit să mă tot duc la bucătărie să aduc 2 picături de apă”. Nu, nu înțelege de fiecare dată 🙂 .

Și partea extrem de distractivă:

7. Inventez jocuri cu și despre animale de tot felul, de exemplu pentru situațiile când nu vrea să se îmbrace sau să își ia medicamentele. ”Uite vin crocodilii (șosetele lui) să pupe piciorușele tale dulci de tot”, urmat de mult râs din partea lui, când îi ating tălpile cu șosetele. Asta funcționează mai rar în ultimul timp, pentru că a descoperit mersul desculț prin parc și tare îi mai place. Dar tipul acesta ajută și la pus chiloții când vrea să stea în fundul gol pe gresie, și bluza după baie … înțelegeți voi. Succes la noi mai au și furnicile, adică ciupiturile foarte mici pe pielea lui, în exemplificarea ciupiturilor de gângănii dacă nu mă lasă să îl dau cu spray de tânțari. Mereu mă lasă după.

Ce functioneaza la noi pentru a obtine cooperarea copilului

 David 2 ani și jumătate

8. Număr până la 10, uneori cântând, ca să îmi dau mai mult timp, mai ales atunci când mă cheamă insistent să mă joc și eu vreau să mă duc la toaletă sau să spăl o farfurie sau cine știe ce. Numără și el cu mine ”unu, doi, patu, șase”.

9. Folosim maimuțărelile și alergatul prin casă, de exemplu, atunci când nu vrea la baie, aici un mare plus îl are ta-su care, uneori, își pune chiloții … curați 🙂 , în cap și îi spune țopăind ”hai David la baie”. Clar, o să mă înjure domnul meu dacă îi spuneți că am scris asta. El încă nu îmi citește blogul.

Poate unele par dificile, dar pe măsură ce le aplicați și încercați să vă folosiți cât mai mult de jocuri pentru a face lucrurile cu zâmbetul pe buze, veți vedea că nu e totul chiar atât de complicat. Pentru mine modul acesta de a încerca să îl cresc pe David, bazându-mă pe cooperare, a devenit așa un automatism, de fapt, un mod de viață, până în punctul în care nici nu mai realizez de fapt că fac asta. Acesta este și motivul pentru care mi-a fost destul de greu să sintetizez toate detaliile aici și e posibil chiar să mai fi uitat câte ceva.

Nu spun că ideile de sus funcționează pentru orice copil. Eu nu cred în rețete general valabile. Nici măcar la David nu funcționează absolut tot timpul. V-am mai spus, nu este extraterestru 🙂 . Sunt mulți factori care intervin, unii doar de moment (oboseala, conexiunile pe care le face fix atunci etc), alții mai generali, cum ar fi modul în care copilul își percepe părintele, relația pe care o are cu el, temperamentul copilului (despre cum îl ajuți în funcție de temperament, v-am mai povestit aici) etc. Dar, sigur funcționează mult mai bine o educație bazată pe cooperare, și cooperarea vine dintr-o bună comunicare, înțelegere, calmitate și voie bună. Mai departe, fiecare adaugă propriile ingrediente.

 

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: