Ce luam cu noi in masina pentru o calatorie lunga prin Europa (P)

Ce luam cu noi in masina

Ne pregătim de o vacanță lungă de umblat hai-hui 🙂 . Un tur prin Europa cu mașina și băietul nostru care are 4 ani și 7 luni. N-am idee cum o să fie. Presupun că nu o să regretăm și sper că ne vom întoarce super încântați și nu foarte obosiți. Ce luam cu noi in masina pentru o calatorie lunga prin Europa?

 

De bagaje se ocupă doamna mamă, adică eu. Am deja în minte o listă întreagă de ce anume trebuie să luam cu noi. Încă mă gândesc la o organizare amănunțită în așa fel încât să nu desfac și să refac bagaje în fiecare seară și fiecare dimineață. Nu v-am spus că vom sta cazați două nopți maxim în același oraș, nu?

În topul lucrurilor care mă îngrijorează este ce va mânca David cu atâtea ore pe drum, în țări care nu au auzit ever de ciorbe și supe.

Na, noi ca noi, mai ronțăim un sandwich și un covrig. Dar nu sunt mese tocmai ok pentru un copil atât de mic. Ce știu sigur că vom lua, vor fi și câteva borcane cu piureuri. Vor fi diverse combinații de fructe sau fructe și cereale și cele care îmbină legume, paste și carne, marca Lupilu de la Lidl. David a încercat câteva, deci știm exact și care sunt preferatele lui.

De fapt de la Lidl ne vom aproviziona cu mai multe, un bax de șervețele umede de șters copilul peste tot și probabil și mașina :). Șervețele sunt foarte faine, raportul calitate-preț, cum ar spune soțul meu calculat, este ceea ce trebuie. Plus că nu au miros puternic de parfum, ceea ce caut eu de obicei și nici nu sunt exagerat de umede. Nu îmi place ca apoi să fiu nevoită să mai dai o tură de șervețel uscat peste.

Anul acesta Lidl și-a extins gama Lupilu în așa fel încât să ofere cât mai mult srijin familiilor la început de drum cu nou-născuții și copiii mici.

Lui David îi place foarte mult și gelul de duș girafă pentru copii pe care îl folosește zilnic, singur, fiind ușor de folosit recipientul. Noroc că are agenți de curățare fără săpun că altfel nici nu vreau să știu ce spumă ar fi în cada noastră, în fiecare seară. Tot Lidl lansează și platforma ”Familia suntem noi!”, unde sunt publicate informații, trucuri și recomandări pe măsura provocărilor din fiecare zi din viața cu un bebeluș.

 

Pentru o călătorie cât mai simplă și liniștită, sper 😊 , mai luăm CD-urile pentru copii, jucării oarecum mai mari, să nu fie nevoie să tragem pe dreapta pentru a căuta piese pe sub scaune, cărți cu clapete și tableta pentru care am cumpărat și un suport special pentru mașină. Dacă mai aveți sugestii le primesc cu drag și entuziasm.

 

Bun, bagajul e într-o oarecare măsură rezolvat, măcar în mintea mea. Bugetul nu pare leșinat de cumpărăturile ce va să vină. Mai avem în schimb o singură încurcătură: cu vorbitului mândrului și plictisitul lui în mașină nu știu ce vom face. Poate ne vom lua căști, noi să ne luăm, că deja am învățat pe de rost CD-ul pentru copii. Și câte CD-uri să tot faci !?

 

 

Sursă poza: Kyle Glenn @ Unsplash

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 531

6 comentarii la „Ce luam cu noi in masina pentru o calatorie lunga prin Europa (P)

  1. Și noi am fost în iunie 3 săpt prin Europa cu 2 copii( 5 ani și 1 an și 8 luni). Am mers destul de mult cu mașina și copiii au fost cooperanți. CD-urile le-am uitat acasă, dar aveam pregătite unele din colecția “Noapte bună, copii!” a Casei Radio. Sunt povești scurte, f bune pt copii și părinți. Am mai avut muuuulte cărți( noi și vechi), carnețele și creioane colorate, abțibilduri, piese de construit magnetice, mașinuțe.
    Vis-a-vis de mâncare, cazările pe care le-am avut au fost bed& breakfast, dar pt dimineață am mai avut și lada frigorifică la noi cu ouă fierte, brânză de acasă etc( au fost cazări unde am considerat că nu aveam ce să le aleg copiilor din oferta de mic-dejun). Gustările au fost fructele& morcovii& castraveții- luate de acasă sau de prin piețele orașelor unde mergeam, nucile și semințele- majoritatea luate de acasă, grisinele sau iaurturile de băut. La prânz și seara mâncam la restaurante.
    Distracție plăcută! O să fie minunat!

  2. Pe noi ne sperie bagajele. Am fost in road trip pana in budapeste si am avut opriri intermediare de cate o noapte in tara, la dus si la intors. Am carat bagajele si am rascolit prin ele de fiecare data :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.