Eu cu mine

Turismul in Romania si Antonia cea prea frumoasa

Sora mea dragă și prea rar văzută la ochi ne-a vizitat zilele trecute. Mi-am luat 2 zile de concediu și am făcut un fel de turism prin București, adaptat unui copil de 4 ani și 8 luni și unui bebeluș neamț de 6 luni. Printre parcuri, Mall-uri și Starbucks, da, suntem și noi femei, am luat autobuzul etajat. Și cum ședeam noi acolo printre turiști, am simțit la un moment…
Read more

Daca ai putea sa te asezi pe o banca si sa vorbesti o ora cu cineva, cu cine ai vorbi?

“If you could sit on this bench and chat for one hour with anyone, past or present, who would it be?” Am văzut poza asta pe Facebook și mi-am răspuns înainte să termin de citit întrebarea. Cu Emma. Bineînțeles! Cu Emma! Pe restul oamenilor pe care îi iubesc sunt aici cu mine, maxim la o distanță de telefon chiar dacă unii locuiesc la sute de kilometri departe, în casele lor. Și…
Read more

Cu talpile pe picioarele unui tata

Mă uitam la el. Stătea pe scaun. Râdea. Ținea de mijloc fetița aceea care nu era a lui și o țopăia pe picioare. Ar fi putut să fie așa cu Mica noastră … dacă nu ar fi murit. Fetița din palmele lui avea cam vârsta ei … Dacă ar fi trăit. Cu palmele mari îi cuprindea mijlocul cât un pepenaș.Fetița chicotea. O ridica în sus și apoi o lăsa cu tălpile…
Read more

Dragostea de mama si hainele de calcat

Mama, când vine în vizită la noi, ne calcă hainele. Asta se întâmplă de câțiva ani și vine rar în vizită, nu îmi amintesc să se întâmple mai des de 4 ori pe an. Vă zic asta ca să nu mă bodoganiti că ce copil de mamă rău sunt. Adică oricum nu sună bine că vine rar și o pun la treabă, dar stați puțin să vă spun povestea. Eu…
Read more

Daca e ceva ce stiu sigur despre mine e ca nu le stiu pe toate

– Zi, Cristina, cum să fac? Că tu le știi pe toate. – Eu? Ei, știi ce știu eu sigur? Că nu le știu pe toate. A urmat o discuție între noi, despre ce o preocupa pe ea atunci cu băiețelul ei. Haideți să vă spun ce știu eu, că ce nu știu, evident nu am cum să vă spun 🙂 Știu că am încercat niște … să zicem tehnici…
Read more

Miracolul imaginatiei coace in tine boabele sperantei unui viitor mai bun

In clasa a-V-a o colegă de clasă mi-a adresat primul adevăr dureros pe care aveam să îl aud în tot ce urma să îmi devină viață: ”Moș Crăciun nu există!”. Nu am crezut o iotă din ce mi-a spus și m-am dus acasă, la mama, să mă asigure ea că era o minciună că părinții pun cadourile sub brad. Colega mea o găsise pe mama ei așezând pungile cu banane….
Read more

Nu m-am gandit ca luminita de la capatul durerii poate fi alt tren care vine peste mine

După ce a murit Emma m-a ajutat foarte mult un gând pe care mi-l spuneam ori de câte ori simțeam că aș vrea să nu mai simt, deci să nu mai trăiesc. Simțeam atunci numai durere. Îmi spuneam că într-o zi va fi mai bine, se va face lumină în întuneric. ”Într-o zi” era poziționată undeva departe și eu supraviețuiam așteptând ca zilele să treacă, deci și viața. Asta e…
Read more