Cat de bine e sa te intorci acasa!

După 12 ani, am dormit iar la mama acasă. Înghesuită într-o tăblie de pat, cu David băgat în mine și cu frate-miu care mi-a pălit vreo două palme în somn. Și are niște palme … de atlet.

Am dormit toți 3 în același pat. La mama e înghesuială. V-am mai spus, e asistent maternal. 3 paturi pline ochi cu un adult și minim un copil. Da, în apartamentul acela mic stau înghesuite o mulțime de sufletele iubibile și ne-au primit și pe noi. Mama crește 3 copii, 1 an, 10 ani și 15 ani, ăsta e inventarul. Plus David.

Cât de bine e să te întorci acasă!

Cu atâta încrâncenare și atâtea dureri am tot fugit de toate. Încă mai stau câteva în alertă prin mine. Cu unele mă împac. Pe altele le înțeleg. Cu unele mai am răbdare. Dar am simțit nevoia să mă întorc acasă.

Nimic nu s-a schimbat!

Și mă bufnea și râsul. Nimic nu s-a schimbat! Copiii comentează că îi pune mama să se trezească prea devreme în ziua de Crăciun, dar apoi se trezesc și mai devreme și aleargă la brad. Și eu am comentat 🙂 . E o gălăgie de uiți și cum te cheamă. Mama e furnica regină, de numai ea știe când le face pe toate. Mai uită să cumpere pâine și începe negociere de cine coboară și urcă 4 etaje. Băieții se hârjonesc ca niște frați. Își mai trag câte una și pe ascuns. De data asta nu i-am prins in fapt. Mama lacrimeaza la colindători. Tata s-a săturat de colinde. Își mai dau ochii peste cap unul la altul și se mai înțeapă cu câte ceva.

În ziua de Crăciun ne înghesuim toate rudele într-o casă. Peste 15 copii și adulți care cântă colinde la brad și fac miștouri unii de alții. Și bine că nu ne auziți cântând. Anul ăsta ne-a filmat tata, se văd și fețe printre funduri și picioare. Apoi ne dăm cadouri și plătim colindătorii. Să vedeți copiii titirezi cum își numără banii. Dacă nu au aceeași sumă, cineva a fost sărit. Se face inventarul.

M-a tratat cum nu a făcut-o nimeni, niciodată.

Mama m-a servit dimineața cu cafeaua cu spumă de lapte la pat. M-a tratat cum nu a făcut-o nimeni, niciodată. Am fost cu David cu colindul la rude. Fratele mai mic l-a luat și pe scară și numai glasurile lor ghidușe se auzeau. Cea mică a fost exilată în pat să nu le atace Lego-urile. A învățat să coboare cu ocazia asta 🙂 . Iar David să țipe mai tare 🙂 . Am condus pentru prima dată mașina tatălui meu. E întreagă, un pic cam strâmb parcată.

Am stat la povești cu mama și tata. Pe unele le mai auzisem și altă dată, dar m-am prefăcut că sunt noi. Altele m-au surprins pe de-a dreptul. Uitasem că și ei pot fi amuzanți.

Am îmbrățișat-o pe mama!

Și i-am zis “Măi, mamă, iubește-mă și pe mine, nu vezi ce mică sunt!”. “Văd, mamă, mai ai doar coaste, mai mănâncă niște cârnați”. Am râs amândouă. Am mâncat și cârnați și galdaboș și am luat și la pachet.

De data asta nu am căutat deloc perfecțiunea sărbătorilor. Nici nu am fost Grinch. Nici nu m-am enervat pe ei pentru orice, chiar dacă atâția oameni înghesuiți într-o casă, diferiți, obosiți, unii adolescenți, nu-i ușor. I-am privit mai mult și am judecat mai puțin.

Cât de bine e să te întorci acasă! Acasă avem toți nevoie să fim, pentru că doare să umbli dezrădăcinat prin lume.

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: