Cariera de ONG-ist – un mod de viata

În urmă cu 20 de ani … omg! 20! Mama m-a învățat să trăiesc așa, crescând oameni. Și a avut o cariera de Cariera de ONG-ist. A fost și este un mod de viață pentru mine. Mai întâi am avut bebeluși pe care îi creșteam ca pe propriile păpuși fără să pot să înțeleg atunci ce responsabilitate duceam în timp ce îi purtam în brațe și îi învățam să facă la oliță și nu le corectam cuvintele pocite. Păi na, “nanala” și “nanali” pentru telecomandă și desene, suna amuzant. Da, îi lăsam la desene.

 

Acum 20 de ani, când eu aveam 13 ani, teoriile erau altele. Acum mă uit la fratele meu în plină adolescență și nu fac altceva decât să mă văd pe mine la vârsta lui. Nici nu aveți idee cât semănăm fără să ne curgă prin vene același sânge, doar o iubire comună purtată unul altuia de când avea el 11 zile și aveam amândoi nevoie de Iubire.

De 10 ani lucrez cu oameni aflați în nevoie. Ăsta e jobul meu de zi cu zi. Nu aș putea să renunț la asta.

E parte din viața mea și parte din mine. Uneori uit că e un job și îl tratez ca “acasă”. Nu zic că e bine așa, dar stau acolo, uneori, mai mult decât stau la adevărata casă. Plus că, știți, birourile noastre, sunt, la propriu, într-un apartament. Locul preferat rămâne bucătăria unde ne adunam la împărțit opinii, la mese câmpenești și la strâns farfuriile. Unde ne certăm pe motiv de cine duce gunoiul și cine bagă mașina de spălat vase. E ca o bulă și eu o iau ca atare. Nu e perfectă. Nici măcar familiile nu sunt. Dar e o bulă în care întotdeauna îmi găsesc camarazi pentru a face bine.

 

Uneori mai ies din bula mea. Ies când mă doare. Ies când bebelușul abandonat pe care îl țin la piept nu este Emma. Când aflu că vârstnicii cu care am lucrat nu mai trăiesc. Când îmi povestește cineva că tânărul cu care am făcut terapie câțiva ani a ajuns acolo unde nimeni nu ar dori să ajungă, jos, singur, în suferință, fără speranța de a mai trăi. Când îmi dau seama că sunt oameni pe care aș fi putut să îi ajut mai mult, dar nu am știut cum.

Și intru inapoi în bulă când văd binele din viața oamenilor cu care am lucrat, când mă îmbrățișează și plâng cu mine de fericire. Altă dată ne ștergeam cu aceeași batistă plânsul de durere.

După 20 de ani de când trăiesc crescând oameni, mă uit înapoi și sunt mulțumită că am ales asta și chiar dacă nu știu exact cât i-am ajutat pe alții să crească, știu cât m-au ajutat ei pe mine să fiu ce sunt azi.

 

***

Sub sloganul „Reginele Neștiute ale Societății Civile”, în campania de comunicare pentru cea de-a XVI-a ediție a Galei Societății Civile sunt celebrate o serie de personalități feminine de astăzi, care continuă să creadă în principiile Reginei Maria prin munca lor în cadrul ONG-urilor și fundațiilor caritabile. 

Nouă personalități feminine, reprezentante ale sectorului asociativ, sunt anul acesta imaginea campaniei Galei Societății Civile: Cristina Buja – Fundația Principesa Margareta a României, Simona Voicescu – Asociația Necuvinte, Daniela Buzducea – Fundația World Vision România, Marina Dragu – Grupul de Inițiativă „Lacul Tei”, Cristina Grigore – Fundația Părinți din România, Ștefania Popp – Junior Achievement Romania, Silvia Asandi – Fundația Romanian Angel Appeal, Mirela Nemțanu – Fundația Hospice Casa Speranței și Raluca Tănase – Asociația de Medicină pentru Sănătate Publică.

Campanie realizată de: Gavrilă & Asociații
Foto credit: Alex Galmeanu

 

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 530

4 comentarii la „Cariera de ONG-ist – un mod de viata

  1. Esti minunata! Te admir si ma uit la tine cu niste ochi atat de mari! Sa stii ca vreau sa fiu ca tine cand ma fac mare 🙂
    Felicitari femeie frumoasa si puternica ce esti!!! Felicitari pentru tot ceea ce faci!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.