Care e vocea ta? – discursul Melaniei Medeleanu la TEDxCluj

Mi-a vuit Facebook-ul cu discursul Melaniei Medeleanu despre ”Cum să-ți găsești vocea. Călătorie de la șoaptă la strigăt”, susținut la TEDxCluj. Nu o cunosc pe Melania, nu o citesc, nici măcar la știri nu mă uit. De fapt nici nu mai știu dacă mai prezintă știrile, dar reacțiile erau atât de pozitive încât am zis că se merită 11 minute și 18 secunde. A meritat!

Am ascultat amuțită și prinsă în povestea ei, pentru că era și a mea. M-am revăzut la centrul de plasament din Brăila unde copiii cu care lucram ne așteptau ca pe Dumnezeu, sămbăta dimineață, să facem teatru cu ei, teme, dicție, povești, dansuri … din asta credeam eu atunci că apare fericirea lor. Departe de adevăr, nu conta ce făceam cu ei, conta că eram acolo să îi luăm în brațe și să îi mângâiem pe păr. Într-o zi vizitele noastre s-au oprit. Mă întreb și acum, ce face oare, băiețelul acela brunet care voia să îmi spună ”mamă”. Eu aveam 16 ani, el avea 5.

Și m-am revăzut în viața copiilor care mi-au devenit frați, pentru un anumit timp sau pentru totdeauna. Se fac 18 ani din ziua în care doi bebeluși gemeni m-au ajutat să îmi găsesc vocea, împreună cu încă 14 minuni de copii.

Vocea mea a apărut datorită lor și lecția pe care am luat-o atunci este că primul pas ca să capeți o voce, este să asculți și să îți pese. Vocea nu a mai dispărut de atunci, însă am învățat cu greu să o calibrez iar prețul a fost uriaș”.

Cu cât e mai mare miza cu atât vor încerca mai mult să te reducă la tăcere și atunci vocea ta trebuie să fie și mai puternică și mai hotărâtă. Vor arunca în tine cu noroi (…) vor spune că nu înțelegi nimic (…) Tu să știi atunci că e momentul în care vocea ta începe să conteze.”

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu