Cand pierzi un copil mori TU si te nasti TU, altfel de TU

Nu mai sunt cine eram și nici nu caut să redevin, vă scriam altă dată.

În ultimii 2 ani am simțit de mult prea multe ori că îmi fuge pământul de sub picioare și se destramă lumea în care eram obișnuită să trăiesc. Nu mai am foarte mult din cine eram și nici din relațiile pe care le-am avut, pentru că nu mai sunt ”eu”, acel eu pe care îl știau ceilalți. Nu mai sunt pentru că am murit când Emma a murit. Și m-am născut din cenușă, prin terapie, prin mine.

Îmi stă sufletul goluri, goluri, în care îmi cad din când în când picături de apă și mi-e groaznic de sete. Am sufletul un cașcaval găurit cum îmi spunea o prietenă. Nu îl vreau cașcaval, îl vreau brânză feta, compact și suculent și alb și plin cu gust. Nu vreau picături, nu vreau firimituri, vreau un întreg.

Am murit și reînvii și doare, și pe mine și probabil și pe cei din jurul meu, dar eu sunt singura responsabilitate pe care o am pe deplin. Nici nu pot să vă număr câte prietene mi-au mai rămas. Nici nu pot să vă spun câte relații mai am așa cum erau. Câte mai am de fapt. Ei nu s-au schimbat. Eu mă schimb, mă apropii de mine, terapia mă apropie și asta mă schimbă. Și sufletul cu goluri m-a schimbat și el. Am trăit fără mine mulți ani, aproape toți de până acum, m-am descurcat bine fără mine, dar nu mai pot. Mă caut. Am nevoie de mine mai înainte de orice. Am nevoie să îmi schimb sufletul cașcaval în brânză feta, atât cât voi putea, un gol sigur va mai rămâne.

Mi-a spus cândva, de curând, aceeași prietenă, că de fapt sunt eu dintotdeauna, numai că acum mă las să fiu eu cea autentică. Pentru că acum știu că pot să fiu iubita oricum aș fi, am completat împăcată.

Când pierzi un copil mori TU și te naști TU, altfel de TU. Sunt altfel, știu, oamenii din jurul meu au rămas aceeași. Cu unii mai fuzionez și pe alții îi pierd. Îmi fuge pământul de sub picioare, dar când fuge, eu rămân cu mine. Sunt singura care îmi aparțin.

FotoCredit: Foto Experience Ro

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create881

3 comentarii la „Cand pierzi un copil mori TU si te nasti TU, altfel de TU

  1. Este dureroasa pierderea unui copil si aproape intotdeauna se evita subiectul. Te afecteaza extrem de mult indiferent de momentul in care se intampla. Au trecut 3 ani de cand am aflat ca o inimioara nu mai bate si tot am un gol in suflet ce nu poate fi umplut cu nimic. Invatam sa traim cu asta

  2. Cat mi se rupe sufletul cand citesc…
    Si, totusi, esti exemplul meu de putere si optimism.
    Te imbratisez cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu