Cand mamele sunt, dar nu sunt  

Ceea ce stă neclintit la baza traseului nostru existențial, este relația pe care am avut-o cu mama noastră … cea mai importantă relație din câte ne sunt date să trăim. Iar povestea se construiește încă din pântec, când tot universul ticăie urmând bătăile inimii ei și simte fiecare stare a ei, chiar și după ce bebelușul îi părăsește interiorul și aterizează într-o lume total necunoscută. Practic, în primii ani de viață, copilul este extensia mamei lui, el simte ce simte și ea, este ca o oglindă a tuturor trăilor ei, conștiente sau inconștiente. Ați observat asta la copiii voștri? Eu, da, David este oglinda stărilor mele sufletești.

În lumea asta nouă, bebelușul are nevoie ca mama să fie aproape de el, să-i descifreze cerințele și să îi satisfacă nevoile fizice și emoționale. Atunci când o mamă este prezentă doar fizic, se poate ocupa doar de nevoile de suprafață, îi poate asigura copilului hrana, somnul și confortul fizic … nevoi esențiale și ele, ce-i drept. Dar și sufletul are nevoie de hrană. Absența emoțională a mamei poate duce la formarea unui atașament deficitar, iar atașamentul deficiar este asociat cu deficiente emotionale şi comportamentale pe parcursul intregii vieti.

Copiii sunt iubire și au nevoie de iubire.

 

Absența emoțională a mamei, poate fi cauzată de diverse afecțiuni fizice sau psihologice (inclusiv depresia), de educație precară, de lipsa de experiență, de propriile traume emoționale sau multiple preocupări, chiar de preocuparea exacerbată de a îndeplini alte roluri sociale (soție, fiică, angajat etc). Și mamele care sunt fizic, dar nu emoțional, își iubesc copiii, dar adevărul e că ei au nevoie de mai mult decât să li se spună din când în când că sunt iubiți. Cum să vă explic cât mai simplu? Degeaba întind el paharul plin cu apă, dacă mamă privește dincolo de mâna lui, dar îi spune peste 3 zile că îl iubește.

Copiii au nevoie să fie văzuți și auziți, au nevoie ca viața să fie despre ei
și nu despre problemele din jurul lor.

 

Nu judec mamele care nu sunt prezente emoțional pentru copiii lor. Știu prea bine cât de greu este, uneori, să te detașezi de propriile probleme pentru a fi acolo pentru copilul tău. Nici eu nu mi-am auzit și văzut copilul o vreme, când abia reușeam să nu mă prăbușesc, când încercam să mă adun, să nu îl las fără cea mai de preț relație a lui. Pentru mine era un efort să îi fiu alături emoțional atât cât îi eram, e posibil ca pentru el să nu fi fost suficient. Dau galop să recuperez.

Am făcut un efort atunci și sunt dispusă să îl fac oricând, pentru că știu cât de importantă este misiunea noastă ca mame, pentru că, oricât de greu ne-ar fi nouă și oricâte scuze am găsi pentru lipsa noastră, să nu uităm că ei sunt copiii pe care noi îi modelăm cu fiecare acțiune pe care o facem sau uităm să o facem. Nu cred că există ceva mai marcant decât absența unei mame. Mamele sunt cele care pun baza inteligenței emoționale în copilul lor, ele formează un copil care conștientizează propriile emoții dar și emoțiile din jurul lui, care știe să le recunoască și să le gestioneze, detaliu extrem de important atunci când, inevitabil, se va lovi în viață de situații apăsătoare din punct de vedere emoțional.

Dacă nu sunteți prezente emoțional pentru copiii voștri, nu înseamnă că nu puteți îndrepta drumul. Și dacă știți mame care nu sunt acolo emoțional pentru copiii lor, nu înseamnă că nu pot deveni mame prezente. E nevoie doar de recunoaștere și căutare de soluții. Uneori este suficient un contact fizic direct și constant (gesturi afective ce țin de îngrijirea lui: îmbrățișat, legănat, pupat, mângăiat etc), să râdem mult, să îi ascultăm, să fim atenți la ce ne spun dincolo de cuvinte, să îi încurajăm, să facem activități recreative și educative din punct de vedere emoțional, să le acceptăm trăirile, să le vorbim despre emoții, să cunoaștem detalii despre dezvoltare emoțională în funcție de vârsta pe care o au. Alteori e nevoie de intervenția unui specialist care să ajute mama să își vindece propriile dureri pentru a se putea lăsa să fie pentru copilul ei. Și întotdeauna au nevoie să le spunem că îi iubim și mai mult chiar, să îi convingem de asta cu fiecare acțiune a noastră, chiar și atunci, de fapt, mai ales atunci când acțiunile lor nu sunt tocmai corecte.

Cand mamele sunt, dar nu sunt

Știu, e grea misiunea de mamă dacă insiști să îți asumi responsabilitatea rolului pe care îl deții. Dar este cea mai frumoasă și plină de iubire misiune de pe pământ.

 

Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Aboneaza-te la blog”). 

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

4 Comments

  1. danielastancu

    Multumesc! ❤️

    Reply
  2. Pingback: Relatie tata-copil se creeaza cu mama stand pe tusa din cand in cand | FUN Parenting by Cristina Buja

  3. Pingback: Relatia tata-copil se creeaza cu mama stand pe tusa din cand in cand | FUN Parenting by Cristina Buja

  4. Pingback: Educarea copiilor nu e matematica cu legi fixe | FUN Parenting by Cristina Buja

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: