Cand fratii mai mari devin parinti fara sa stie

 Alex a fost primul meu copil. Nu am înțeles asta atunci, dar m-am purtat ca o mamă cu el, până în primul an de master la Facultatea de Psihologie când cea care îmi era profesoară și urma să devină peste ani, terapeutul meu, mi-a spus:

– Așa, ești ca o mamă pentru el …

Am avut un click. Da, asta am făcut ani de zile cu cel care îmi era frate, i-am fost mamă. Și sora mea mai mare, la fel. El și copiii de care îngrijea mama mea, aveau de fapt trei mame și un tată … și nicio soră. Lucrurile s-au schimbat de atunci. El avea pe vremea click-ului, 7 ani. Acum are 14 ani și buletin și e cu jumătate de cap mai înalt decât mine. Și este pur și simplu adorabil cu ochii lui mari de pepene verde, așa ca ai mei, și părul lung pe care și-l mută mereu cu degetele pe o parte și din când în când mai dă și din cap că, poate, s-o așeza singur. Și e înalt și frumos și isteț și pus mereu pe glume, ce le mai aruncă așa la fileu 🙂 și ce i le mai întorc și eu ca o soră ce sunt.

Și când era mic, așa de o vârstă cu David, care nu e mic, ca să știți, e chiar David-mare, și când era cât el era la fel de simpatic și zgubilitic și numai bun de mușcat fălcuțele lui mereu cărnoase cu gust de lapte 🙂 Aș fi vrut să îi fi fost și atunci soră. Pentru că asta era treaba mea de fapt, și rolul meu, să îi fiu soră, nu mamă.

Da, când diferența în ani, dintre frați, este foarte mare, devine ușor să încurci rolurile fără măcar să știi.

Între mine și fratele meu sunt 18 ani diferență. Se întâmplă același lucru și în familiile în care unul dintre părinți lipsește de acasă pentru o perioadă foarte lungă de timp sau pentru totdeauna. Uneori apare chiar inversare de roluri între copil și părinte.

A lua rolul de părinte înseamnă să îți asumi responsabilitatea pentru un copil, să decizi pentru el, să îl protejezi de vrute și nevrute, să îl susții emoțional și financiar, să îi pui limite, să te asiguri că le respectă, să îl educi.

A trăi rolul de soră/frate înseamnă să te joci cu el, să îl protejezi, să îl ajuți când cere, să îl ascunzi de părinți când face boacăne, să fii camaradul lui, să nu îți asumi responsabilitatea educării lui.

Ce pot face părinții să evite ca un copil mai mare să își ia rolul de părinte? Să nu le dea responsabilitatea de educare a celui mai mic și dacă au un exces de zel și și-o asumă singuri, să le spună că e mult mai cool să fii doar frate/soră 🙂 .

 

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

1 Comment

  1. Pingback: Cadoul meu la majorat - FUN Parenting by Cristina Buja

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: