Bunicii … in tabara cu parintii, sau pe malul celalalt ?

Dinainte încă de a avea copii mi-am dorit pentru ei să crească cu bunici cu adevărat implicați și nu doar pe hârtie. David îi are. Iar eu am cu bunicii lui, din când în când, meciuri. Mândrul puști nu cred că își dă seama cât de norocos este pentru că îi are pe ei, dar eu știu, cu tot cu meciurile mele.

Nu îmi doresc discuții cu ei, dar na, n-am ce să fac, datoria mea de mamă este să privesc către copilul meu, să fiu atentă la nevoile lui, să îl mențin sănătos, să îl educ și să cântăresc bine pe unde pot să mai cedez, să las loc bunicilor să își manifeste alintul. Și ca să ne fie clar, meciurile nu țin de numele bunicilor, mă raportez la fel și la părinții mei și la socrii. Nu știu cum văd ei lucrurile, dar știu cum le privesc eu: pun pe primul loc copilul meu și pe al doilea, copilul din interiorul meu care așteaptă răbdător să le audă aprecierea. Mai aștept, să mai treacă meciurile 🙂 .

Ce se întâmplă cu părinții când devin bunici este că nu își mai asumă rolul de modelator și exemplu pentru copilului cu care stau. Ei sunt BUNICII! Acești super oameni în prezența cărora copilul are voie să facă ce vrea el. Uită de obsesia pentru curățenie și îi permit să mănânce peste tot, chiar și pe canapeaua de piele și covorul alb. Mai mult, din când în când, se mai plimbă cu lingurița după el, să facă și băietul ceva copănele. Uită de gătitul sănătos și prima dată când stă la ei îi face mamaie niște cartofi prăjiți și foietaj cu dulceață, de n-a văzut gura lui în viața lui. Și nici nu mai vede curând. Caută să îi cumpere fericirea cu biscuite Puff și suc cu pai. Îl ține ocupat cu televizorul veșnic pornit la desene animate. Cedează la orice, fix de la primul miorlăit, ca nu cumva, doamne ferește, să îi curgă vreo lacrimă pe obrazul ăla îmbujorat de la atâta țopăit. Îi înghesuie casa cu tractoare, mașini și mașinuțe sau direct cash pentru ele. Și să vezi cum e când parte din răsfăț se suprapune la toți cei 4 bunici!

Alintul nu e rău, deloc, chiar îl încurajez. E o legătură altfel si specială pe care nepoții o pot crea cu bunicii. Părinții noștri nu sunt și nu trebuie să fie părinții copiilor noștri, dar sigur nu trebuie nici să saboteze munca de a ne crește cât mai frumos și drept copiii. Pentru că este o muncă. Și focusul ar trebui să rămână pe educația copiilor și mai puțin pe a părinților noștri. Eu știu, intențiile bunicilor sunt bune. Uneori îi văd rar pe nepoți, stau puțin cu ei, vor să recupereze zile, săptămâni și luni și pe agenda lor nu prea mai intră și regulile. Dar ce nu își dau ei seama, este că, fără intenție, sabotează munca părinților din toate acele zile, săptămâni și luni. Mai mult de atât, copiii sunt suficient de isteți încât să profite. Atunci când bunicii încalcă în mod repetat regulile părinților, copilul se transformă într-un mic terorist pentru că devine confuz, agitat și alege varianta mai simplă, cea în care i se cuvine orice.

Repet, intenția lor este bună, o fac din iubire și din dorința de a fi pentru nepoți acea tabără bună, dar eu mă întreb de ce simt nevoia să fim tabere? De ce nu putem să fim toți de aceeași parte? Cea în care creștem frumos, drept și responsabil un copil? Pentru că acum punem bazele a ceea ce va fi ca adult.

Îmi amintesc brusc de domnul Goe din schița lui I.L.Caragiale, poate ar fi bine să recitim din când în când, cu glas tare, în prezența părinților noștri 🙂 .

Cum ajunge copilul un veritabil domn Goe?

1. Lipsa limitelor. Răsfățul excesiv nu vine din faptul că la bunici se uită la desene, iar acasă nu, vine din refuzul bunicilor de a spune ”Nu” după fiecare episod, când copilul mai cere încă unul, până rămâne televizor veșnic deschis. Pasiunea copiilor este să testeze limitele, iar slăbiciunea bunicilor este să renunțe la fiecare 🙂

2. Lipsa regulilor și a consecvenței. Răsfățul excesiv nu vine din afecțiunea pe care o arătăm copilului ci din lipsa regulilor și a consecvenței cu care le aplicăm. Dacă acasă copilul știe că se mănâncă doar la masă, cât mai sănătos, desertul după mâncare, iar la bunicii se plimbă bunica cu gogoșile după el prin casă, chiar dacă nu s-a atins de mâncare, apăi ce să mai înțeleagă el? Și la ce îl ajută?

3. Poziționarea părinților și a bunicilor în tabere opuse. Când părinții au anumite reguli și bunicii altele, sau lipsesc cu excelență, copilul rezumă foarte rapid că dacă ceva nu se poate obține de la părinți, cu siguranță poate obține de la bunici, de exemplu cele mai scumpe Lego din magazin, două cele mai scumpe dintr-o singură lovitură. Copiii nu șantajează, doar știu să profite de fiecare dată când adulții creează această zonă gri unde totul este supus negocierii și compromisului, și negocierea cu bunicii se câștigă rapid cu 2 lacrimi, maxim 3.

Lăsând la o parte meciurile, răzfățul și pe domnul Goe, bunicii implicați și blânzi sunt pentru nepoți această resursă inepuizabilă de acceptare necondiționată, blândețe, înțelegere, căldură și amintiri cu iz de iubire.

Iar noi, părinții, ne-am dori ca părinții noștri să ne mai dea și nouă această resursă inepuizabilă de acceptare necondiționată, blândețe, înțelegere, căldură și amintiri cu iz de iubire, printr-un simplu pas, să stea cu noi în aceeași tabără în care înghesuim și limitele și regulile și consecvența. Până la urmă creștem un OM, nu-i puțin lucru și nici măcar simplu!

 

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

3 Comments

  1. Catalina

    Eu din motivul asta am ales sa nu ii implic deloc pe bunicii in educatia fetitei.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Eu văd o soluție mai bună comunicarea dintre părinți și bunici și acceptarea unor limite decat excluderea bunicilor din viața nepoților 🙂

      Reply
  2. ANDA

    Noi suntem ff fericiti. Balaurul” santajist” se bucura de prezenta bunicilor saptamanal. Si da testeaza limite , as spune ca este exact in apogeul perioadei de testat limite.
    De la un copil care incepuse sa manance singur luna trecuta, acum nici nu vrea sa tina lingura in mana.
    Dar a cerut olita si a reusit sa faca la olita destul de des – doar pt ca bunica l-a urmarit. Iar inainte nu l-a fortat nimeni sa stea pe olita – era de decor. Pur si simplu a cerut olita – bunica a inteles mai repede ce vrea balaurul decat a inteles mami.
    Plus mofturi si lacrimi de crocodil doar ca nu face ce vrea el. Si are doar 1 an si 7 luni.
    Dar da ajutorul bunicilor si prezenta lor in viata copilului este ff importanta -au alt tip de relatie care ajuta la dezvoltarea piticului.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *