Ascunsi, in tacere si conectati

Avem de ceva timp acest joc al nostru. Când unul e la baie, sau în bucătărie, ceilalți doi se ascund. Firește, din echipa de doi întotdeauna face parte și David.

Uneori ne ascundem sub cearceaf și cel pe care ar trebui să îl speriem râde cu tremurat, și lacrimi în barbă dacă sunt eu. Alteori chiar nu te aștepți ca după ușă să încapă 13 kg plus aproape 70 kg și două burți.

Aseară, David a vrut iar să ne ascundem, ta-su era în duș. Ne-am băgat în dressing și am închis ușa pe trei sferturi. Am stat așa, ascultând apa din baie. S-a încolăcit în brațele mele și și-a sprijinit obrazul cald pe sânul meu. I-am adulmecat mirosul de praf din păr. Din când în când rânjea emoționat și îmi făcea semne cu degetul să nu vorbesc. Nici nu aveam de gând! Mi-am lipit buzele de tâmplă lui care pâlpâia a viață. Am stat așa un infinit. Nu ne mișcam, nu ne vorbeam. Abia când a auzit apa că s-a oprit, s-a ridicat rânjind, s-a uitat rapid pe deschizătura ușii și s-a poziționat ca motanul la pândă, așteptând infractorul curat să îi strige “ahaaaa, te-am speriat “.

Eu am rămas așa, mută, să mai păstez puțin din îmbrățișarea lui care îmi dă viață!

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *