Aruncati cu un butoi de agheazma pe mine poate mi se regleaza karma

Am obosit.

Am uneori impresia că, în urmă cu aproape 2 ani, cineva m-a întors ca pe o clepsidră cu fundul în sus și se amuză cât mă agit să mă scurg. Viața mea era altfel. Eu eram altfel.

Am mai stat și la început de viață așa cu susul în jos, dar nu m-am gândit că o să tot fiu întoarsă, ci că doar mă reglez.

Am obosit.

Acum aproape 2 ani m-au întors și nu mai reușesc să fac ordine. Am pierdut un copil. M-am adunat din resturi când nu credeam că mai pot să o fac. Am putut. Când m-am aliniat cât de cât, cineva m-a sunat și practic mi-a dat un job mai sus și eu am zis că se pune pace în viață. Am dat vrabia regală din mână pe cioara împănată de pe gard. Și când m-am apropiat periculos de mult am știut că e greșit, că eu nu sunt așa, că eu nu pot să îmi pun pene pe care scriu un titlu pentru lume, dar privesc cu capul plecat spre mine. Viața aia nu avea nimic în comun cu principiile mele și la cât de scurtă am aflat că poate fi ea, Viața, nici nu îmi permit să o calc în picioare.

3 luni m-am chinuit la jobul nou, mi-am scuturat mintea de câteva ori și am încercat să pricep. Mi s-a părut fucking unbelievable că se făcuse liniște și așa de nicăieri s-a aruncat cu furtună. Dar am priceput, am tras linie, am decis că titlurile și banii nu sunt mai valoroase decât principiile mele. M-am întors la vrabia regală și am privit-o ca pe un păun. Nici nu contează ce e, contează cum mă face să mă simt.

M-am scuturat puțin și mi-am așezat iar cuibul. Nu e ușor, știi. Unii te primesc fericiți că ai venit să mărești cuibul cu ei, alții te privesc dubios. Dar te faci că nu știi de dubioși și pui pai cu pai pe cuib. Se face iar liniște.

Apoi când crezi că stă locului, clepsidra se zguduie iar. Se face liniște acasă, se agită serviciul, se calmează și ăla, se amesteca procesul, zici că parcă deodată tac toți, intră unul cu mașina în tine și îți dă alte probleme de rezolvat.

Tot ce a mai rămas drept în clepsidra asta după toate sucirile cu jos în sus și sus în jos suntem noi 3. Dar noi 3 am tot fost zguduiți. Am obosit. Vreau pace.

Într-un an și 9 luni am pierdut un copil, am schimbat un job doar ca să îmi fac rău gratuit și să mă întorc de unde am plecat, trag de un proces și de avocați ca să rămânem oricum singuri și fără habar, și în toate astea ne-am apărat mințile și copilul viu cu fiecare moleculă din organism. Și tot nu se face pace.

Am obosit.

Aruncați cu un butoi de agheazmă pe mine poate mi se reglează karma. Așa îmi tot spun prietenii care trăiesc cu mine și ce nu vor, probabil, dar stau umăr la umăr și mă îmbărbăteaza că cică mai pot. Dar nu vreau să mai pot, vreau să se oprească.

Aduceți agheazma!

 

FotoCredit: Alexandrina

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

12 Comments

  1. Raluca

    Nici eu nu mai pot, dar vreau sa pot, vreau sa fie iar bine. Acum am cazut, mai stau putin la pamant pentru ca nu pot inca sa ma ridic, apoi o sa pot iar si ma voi ridica, ma voi scutura de praf si voi spera la soare, roz si zen. Luna asta se implinesc 6 ani de cand am devenit mama de inger. Te imbratisez!

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      6 ani și încă atât de greu :(? Îmi pare rău. Te îmbrățișez :*

      Reply
      1. Raluca

        Da, inca e greu, dar nu greul de la inceput. Durerea scade in intensitate, dar dorul creste si mii de intrebari (fara raspuns) iti umplu mintea uneori. Probabil am cazut pentru ca pana acum am fost mai mult decat puternica, nu stiu. O sa fim bine! 🙂

        Reply
        1. Cristina Buja (Post author)

          Da, o sa fim :*

          Reply
  2. Elena Santos

    Cateodata si eu simt ca nu mai pot, ca am obosit insa citind ce e scris aici ma rusinez.Umerii mei nu duc dramele unei mame de inger.Ma opresc aici in a comenta.Nu…..nu pot sa spun de acum, nu mai pot! Respect femei puternice!

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Te imbratisez !

      Reply
  3. Andreea

    Draga mea, te admir pentru curajul cu care iti asumi crucea aceasta atat de crunta si nedreapta. Esti un om de o forta interioara colosala chiar daca uneori ai vrea sa iti scoti din piept jumatatea de inima care ti-a ramas dupa plecarea ingerului tau. Poate asa, nu ar mai durea atat de cumplit. Departe de mine sa justific absurdul care ti s-a intamplat, sa spun ca durerea va trece sau sa indraznesc sa dau sfaturi. Ma plec in fata luptelor tale, te admir si ma imbarbatez citindu-te. Am invatat insa ca, in mod paradoxal, Dumnezeu trimite incercari greu de conceput pentru noi tocmai oamenilor pe care ii iubeste si stie ca sunt puternici. Tocmai pentru ca, asa cum inspirat spunea parintele Rafail Noica, Dumnezeu este si face pentru noi imposibilul. ” Agheazma” exista, poate in sfatul si iubirea unui duhovnic care sa te inteleaga, in rugaciunile celor de langa tine in Biserica. Stiu, e tare greu de ajuns acolo cand esti atat de indurerat. Dar eu cred ca Maica Domnului si Domnul Iisus te inteleg si te imbratiseaza in feluri nevazute, intelegand durerea ta de mama care a pierdut un copil. Daca va fi sa iti fie de folos calea aceasta, m-as bucura pentru orice mangaiere mica vei primi. Stiu ca ingerul tau te vegheaza. Esti in gandurile mele si in rugaciunea mea.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Iti multumesc din tot sufletul, mi-ai mangaiat sufletul cu mesajul tau :*

      Reply
  4. Claudia

    Te imbratisez! Cum sa nu fie gra pierderea puiului de om, dar cred ca e un rost in toata suferinta asta, pe care il vei afla, candva, regresit! Sa te acopere Doamne cu mangaierea Lui si sa iti dea puterea sa vezi seninul de dincolo de nori! :*

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Îți mulțumesc mult :*

      Reply
  5. Maria

    De cate ori iti citesc articolele, simt ca te-as lua in brate si as plange pentru toata suferinta ta. Sunt oameni pe care nu-i cunosti si care se gandesc la tine si spera ca ruga lor aparent neinsemnata sa se uneasca cu altele, sa-ti lumineze putin labirintul asta greu si de neinteles

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Îți mulțumesc mult de tot :*

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: