Amintiri din copilarie – cu mamaliga

Am fost cu David în vacanță și tot povestindu-i despre mine când eram mică, mi-am dat seama că pe vremea mea mămăliga era bună lângă orice fel de mâncare. Uneori era chiar o mâncare în sine.

Din verile petrecute la bunici n-am multe amintiri frumoase, dar mămăligă ca aia, răsturnată pe un fund de lemn și tăiată cu ața, n-am mai mâncat niciodată.

Un ceaun uriaș în fiecare seară.

Bunica, pe cât era de slabă, pe atât de multă forță avea în brațele ei ca două ramuri. Învârtea, parcă așa, calculat, cu bățul ăla de lemn, în ceaunul de pe sobă. Când era gata, doar ea știa când, o răsturna pe fundul de lemn.

Eu căutam cocoloașe în mămăligă. Nicio ”bucătăreasă„ nu era încântată când găseam. Nu înțelegeam de ce. Mie chiar îmi plăceau foarte mult. Ele reacționeau de parcă le pusesem 4 la purtare.

Imediat ce scotea mămăliga, punea la fiert laptele de la văcuța pe care, uneori, o mulgeam și eu. Și se întâmpla ceva magic. În partea de sus a ceaunului rămânea mămăligă crocantă ca niște chipsuri, în partea de jos era un fel de terci.

Terci făcea și mama din lapte cu mălai și zahăr. Îl mâncam la micul dejun cu dulceață de vișine pe deasupra.

Tot mama ne făcea puricei. Habar nu am rețeta. Era ceva cu mămăliga rămasă de cu seara, mărunțită, trasă în ceaun cu ulei și cu zahăr. Da, sănătate curată!

I-am făcut mama puricei lui David, nici nu s-a atins de ei, ăsta e fițos de București 😀

Și tot din mămăliga rămasă ne făceam prăjituri. Cele mai simple prăjituri. Tăiam felii de mămăligă rece pe care presăram zahăr.

 

Ia spuneți, ce amintiri cu mămăligă aveți și voi?

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și de fetiță înger Emma.

5 Comments

  1. Alina

    Da, da, ata aia care avea locul ei bine stabilit, intr-un cui batut in peretele micii bucatarii…Si ce bataie era pe noi sa razuim coaja aia afumata de pe fundul ceaunului dupa ce se fierbea si lapte!!!

    Reply
  2. Otilia

    Da…multe amintiri cu mamaliga. Mergeam in vacanta de vara la bunicii din Moldova si zilnic era mamaliga. Cand o vedeam cum o aduce bunica la masa strigam: ” Vine tortul galben!” Preferata mea era cu lapte sau cu ou fiert moale. Bine, dupa o vara intreaga de mancat mamaliga nici nu voiam sa mai aud de ea, pana vara urmatoare.

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      :)) tortul galben :))) Si da, cu ou fiert moale este geniala și nu am mai mâncat de ceva vreme

      Reply
  3. denisa

    O Doamne Cristina,
    ce amintiri mi-ai racolit tu cu mamaliga!
    Cele mai placute amintiri, pentru ca langa mamaliga era mereu bunica mea care ne iubea ca pe ochii din cap, care plangea de bucurie cand ne vedea si zicea:
    ” Iti multumesc Doamne ca m-ii adusasi!”
    Reteta mea favorita: sa inting( adica sa inmoi mamliga cu mana)in tocanita de rosii marunte( alea care cresteau prin porumbi, aseamanatoare cu cherry din ziua de azi la aspect, gustul nu are nimic in comun.
    Venea mamaie cu ingredientele in poala…din gradina, toate( cepa, rosiile, patrunjelul).
    O mi-nu-na-tie!
    Multumesc pentru reactivarea celor mai dragi amintiri,
    Denisa

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Vaiii ce foame mi-ai făcut… 🙂

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: