Nu fac lucrurile perfect cu copilul meu, nici pe departe, nici pe aproape, nici oricum ai privi. Greșesc de multe ori și îndrept uneori. Pentru că si parintii gresesc. Alteori greșelile se repetă, inconștient. Nu mă sperii de pași strâmbi și mici. Îi analizez pe cei care cred că au un impact major asupra copilului meu și îi îndrept în timp ce merg cu ochii larg deschiși la mine și la el.
Se zice că se greșești e omenește, slavă dumnezeilor că s-a inventat vorba asta că mai scoate oamenii din vinovăție. Nu că vinovăția ar fi doar rea, există și aceasta bună parte care te face să încerci să eviți. Vinovăția te ajută atât timp cât te menține conștient că ce ai făcut greșit trebuie evitat altă dată. I-am dat o palmă copilului tău într-un moment în care te-ai pierdut cu firea, vinovăția te ajută să scoți ce este mai bun din tine și altă dată să îți ții mâna în buzunar. Asta dacă chiar înțelegi că bătaia nu este o modalitate de educare și nici nu aduce nimic bun, niciodată, în niciun context, față de nimeni.
Când ne creștem copiii suntem foarte atenți la greșelile lor în încercarea de a-i îndruma. Le spunem zilnic ce nu trebuie să facă și cum să facă altfel. E adevărat că au nevoie de noi pentru asta. E și mai adevărat că existe multe căi prin care îi putem călăuzi fără a-i face să se simtă mici, neînțeleși, neiubiți, defecți. Despre asta, altă dată. Si parintii gresesc si este în regulî că o facem. Nu vă așteptați să vă spun asta, dar, da, chiar o cred. Copilul va afla că nu ești acest zeu mutant care știe totul, tot timpul și care face totul perfect. Iar el, copilul, nu îi ajunge nici la unghia de la picior.
Cum să procedăm când am greșit față de copil?
Să recunoșteam că am greșit fără să ne ascundem.
Să nu cautăm să ne găsim scuze, făcându-l pe el vinovat, și nici pe altcineva. El e copilul, noi suntem adulții. Greșeala e a noastră.
”Am greșit că am țipat la tine” în loc de ”Am greșit că am țipat la tine, dar tu nu mă asculți când îți vorbesc”
”Am greșit că am folosit cuvinte jignitoare” în loc de ”Am greșit că am folosit cuvinte jignitoare, dar tatăl tău m-a scos din minți”.
Să îi spunem ”îmi pare rău”. Suntem un exemplu pentru el, să regretăm cu voce tare acțiunile pe care le face, îl învață prin puterea exemplului. Știu că avem tendința de le impune să își ceară scuze față de cineva când greșesc. Are un mai mare impact când îi învățăm prin exemplu.
Să vorbim despre sentimentele noastre și când suntem fericiți, dar și când suntem furioși, triști, obosiți, apăsați de probleme. ”Îmi pare rău că am țipat la tine, am greșit, sunt tristă cu situațiile de la serviciu și nu am reușit să mă controlez, voi încerca să nu mai ridic tonul la tine.”
Să încercăm să nu mai repetăm. Nu e ca și cum ar calcula copilul de câte ori am îndreptat o posibilă greșeală, nici nu ar avea cum, dar la nivel inconștient informația se înregistrează.
♦ Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). ♦
de cand era mic mic copilul meu cel mare i am cerut scuze cand am simtit ca am gresit. la fel fac si acum si mi se pare ca e firesc si normal sa fac asta.