5 luni, un dosar si o lupta

Sunt fix 5 luni de când am născut. Din copilul meu a rămas un dosar. Gros, greu, plin de cuvinte dureros de normale … asfixiere, deces … Un dosar, neputință și un gol imens. Au trecut 5 luni! Emma ar fi avut 5 luni. Ce fac bebelușii la 5 luni? Ea face ceva acum? Mai este ceva? Există ceva dincolo de noi? Aș vrea să cred cu convingere că da, fiindcă ar însemna că noi două vom fi într-o zi împreună. Eu îmbătrânită mult, cu pielea zbârcită și sufletul plin de prezența altui copil, ea mică, brunetă, cu pielea fină și ochii … Ce culoarea au ochii ei? Nu știu. Nu i-am văzut.

Au trecut 5 luni și eu mă bucur stupid când țin în brațe bebelușii altor mame. Îi pun în poziția broscuță pe pieptul meu, le povestesc despre lumea asta, le miros părul, închid ochii și mă gândesc la ea. Știu, ei nu sunt Emma, nici măcar nu mă mint că sunt, doar îi țin aproape și le privesc în tăcere mamele, bucurându-mă că în toată viața lor, așa agitată și obositoare cum e viața unei mame, au lângă ele sursa celei mai profunde iubiri de pe pământ și nu numai.

Au trecut 5 luni și încă îmi amintesc data asta, cum s-au rupt membranele, cum am plecat emoționată la spital, cum am implorat, cum am trăit momente prelungite de neputință acută, durere, furie, cum încă trăiesc după situații în care nu aș fi crezut că cineva poate supraviețui. Dar, spraviețuiesc ducând, încolăcită în exista mea, durerea lipsei ei, ținând uneori în brațe dosarul ăla greu, adunând resurse pentru un proces în urma căruia năzuiesc să sper că, impunerea unor schimbări, va face ca mamele să țină în brațe copilul, nu un dosar gros și greu.

Cât de nedrept mi se pare față de mine să fiu în situația în care să fie nevoie să fac asta. Aș fi vrut să țin eu în brațe copilul salvat de altă mamă care căuta liniștea ei în câștigarea dreptulului la tratament și îngrijiri medicale și umane, reale, măcar a altora. Nu e nimic brav în a duce lupta asta. Absolut nimic.

5 luni …

… te iubesc fetiță brunetă cu părul zburlit

 

Sunt licențiată în psihologie și sunt fascinată de creierul uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Ceva furtuni am trăit și eu! Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară. Locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești și râsete de copil. Uneori și lacrimi, pentru că, oricât de „FUN” ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Așa că, pășiți cu grijă când intrați în sufletul meu. Nu e musai să vă placă, dar e musai să îl tratați cu respect. Așa cum vă scriu și eu!
Articole create872

4 comentarii la „5 luni, un dosar si o lupta

  1. Puterea sa treci peste o astfel de pierdere vine din tine, cu ajutor din exterior, cu exprimarea a tot ceea ce simti. Intru sa te urmaresc si sper sa scrii ca durerea ta s-a mai estompat, ca puteti merge impreuna tot inainte. Multe lacrimi varsam cei din care te citim, stiu ca nu te ajuta, dar sper sa simti ca empatizam si ca te vom sustine, macar online cu acest proces.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Introdu termenii de cautare si apasa enter sau escape pentru a iesi din meniu