2 ani in concediu – cea mai buna alegere

Înainte să apară mândrul în peisaj am luat serios în calcul varianta de a sta în concediu doar un an și ne-a cam dat cu virgulă. Nu le judec pe mamele care nu au fost la fel de norocoase precum sunt eu. Ceea ce știu sigur e că fiecare alege pentru ea/ei ceea ce crede că e mai bine. Și recunosc că, înainte de a-l ține pe David în brațe și a afla ce înseamnă cu adevărat să trăiești, îmi era teamă că nu voi putea să mă adaptez la a nu merge la serviciu. Așa sunt eu! Un pic workaholic și veșnic în căutare de ceva nou de făcut. Încă mai caut din când în când câte ceva, numai că de data asta fac doar lucruri care îmi plac.

De ce cred eu că, să stai 2 ani în concediu, e cea mai bună alegere?

1. Pe primul loc, fără ezitare, faptul că nicio creșă, bunică, bonă filipineză sau ba, nu îmi va crește copilul mai bine decât o fac eu. Nu trebuie să explic nimănui motivele pentru care procedez, sau nu, într-un anumit mod și nici să repet până amețesc, că nu cer aprobarea cuiva, cer doar să se conformeze și punct :D

2. În medie ce economiseam stând un an, dădeam apoi unui străin să se bucure 8-9 ore de copilul meu. Sigur, asta e valabil dacă nu ai o bunică să stea cu el și dacă nu câștigi groaznic de bine. Chiar și așa recitește punctul 1!

3. După primul an totul devine mai simplu și mult, mult mai amuzant. Copilul își face cât de cât un program de masă, de somn. Chiar dacă nu e unul foarte fix măcar știi deja să îi descifrezi semnalele care devin și ele mai clare. Învață să meargă, să scoată tot felul de sunete, să facă boroboațe, mutrițe, să te strige mama, să îți înapoieze pupicii, să te îmbrățișeze.

4. Oricât de mult te va aprecia un șef nu o va face mai mult decât va aprecia copilul tău timpul petrecut cu el. Iar dacă într-adevăr angajatorul știe ce om valoros ești, va ține minte și după 2 ani; firește că nu va recunoaște asta din moment ce te vrea cât mai repede înapoi. Acum dacă dai peste unul ca al meu, care mi-a zis că voi uita TOTUL în doi ani, deja nici nu se mai merită să te gândești cât să stai acasă. Oare într-un an de ce s-ar uita mai puțin !? Mă rog, nu uitați de punctul 1.

5. Pentru că e tare mișto să mergi dimineața în parc, în loc de birou, să dormi la prânz cu mândrul care te alintă și la culcare și la trezire, să nu ai răspunderea unui job stresant sau mai puțin stresant, chiar dacă ai răspunderea uriașă de a-ți crește copilul frumos.

6. Pentru că primul an e mai dificil și când să te bucuri de mai bine, te întorci la muncă și rămâi cu ideea asta, parțial falsă, că e foarte greu să crești un copil. Oare să te mai încumeți și la al doilea?

7. De ce am ajuns la punctul 7? Era suficient 1. :D

 

11 Comments

  1. Laura

    Perfect de acord! Eu am ales sa stau 1 an acasa si cand am vazut cat de mica si dependenta e micuta mea (ceea ce e si normal, doar e doar un pui de om) am regretat enorm… daca as putea da timpul inapoi nu as mai ezita. De atunci recomand tuturor sa stea 2 ani acasa. Un an nu e deajuns… Pitica se descurca bine cu bona… dar bona nu e mama…:(

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      La urmatorul stii ce sa faci nu? :D

      Reply
  2. Ana

    La primul am stat doi ani fara ezitare. La al doilea am zis ca stau doar un an, financiar dadea cu virgula sa stau doi. Dupa ce a aparut bebelusa am privit altfel lucrurile si am ales sa mai raman inca un an acasa, chiar daca venitul meu e zero si nu am renuntat la bani putini, nu puteam alege mai bine. La un an si 6 luni tzitzi inca rules,in fiecare dimineata ne iubim si ne alintam cat vrem noi si nu pierd nici un moment de iubire, joaca sau prostii :). Am avut toata sustinerea sotului in luarea acestei decizii.

    Reply
  3. ioana

    Eu am ales sa stau 1 an. Apoi, cind avea vreo 6 luni Sofia, am decis ca nu ma mai intorc la birou niciodata. :))
    Acum ca a venit si Ivan, nu ma mai intorc la birou niciodata niciodata!

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      :)) Minunată alegere Ioana! Aș vrea să reușesc și eu cumva să fac asta. Lucrăm la un plan, să vedem și dacă iese :))

      Reply
  4. Otilia

    Asta e și părerea mea, iar tu ai înșirat foarte frumos toate motivele. Chiar așa e, punct cu punct regăsesc toate ideile mele. Stau încă un an, mă doare într-un loc de prevestita sinucidere profesională, nu mă plictisesc, nu mi-e dor de nimic de la lucru și nu mă simt mai puțin valoroasă și mai puțin în pielea mea, deloc. Nu am regresat intelectual :)), dimpotrivă, am acumulat cunoștințe foarte folositoare cum ar fi că nu are rost și nu e sănătos să faci altceva decât ceea ce îți place, asta mi se pare un câștig fenomenal. De fapt asta știam și înainte, dar acum am timp și motivație să îmi dau seama ce îmi place și ce nu. Cât despre al doilea an, îți mulțumesc că îmi confirmi ce bănuiam deja, începe să fie mai ușor și eu încep să mă bucur mai mult. La noi abia a început

    Reply
    1. Cristina Buja (Post author)

      Și pe mine cred că fix în același loc mă doare de prevestita sinucidere profesională :)))

      Reply
  5. Valentina

    Eu am doi copii. La fiecare dintre ei mi-am propus sa stau doi ani acasa. N-am reusit. Dupa primul an m-am intors. Sunt o persoana foarte activa si am fost foarte norocoasa sa an doi baietei extrem de cuminti si cooperanti. Nu au avut dureri de la colici si astfel am crescut fara suzeta, biberon, leganat pe picoare. Doar sanul si ursuletul de dormit. La fel de norocoasa sunt si pe plan profesional. Lucrez ca invatatoare si am o norma de 16 ore pe saptamana, deci am zile in care lucrez 3 ore. Vacantele sunt concedii si totul e minunat. Cat sunt eu plecata, cel mic ramane cu sotul meu(cel mare este la gradinita), sot care mi-a fost si imi este un real sprijin in cresterea si educarea copiilor, deoarece are program flexibil si se poate plia pe programul meu de lucru. Cel mic se trezeste la 9.30 si eu ajung acasa la 11.00 sau 12.00. Lectiile mi le pregatesc cand dorm copiii la pranz, timp in care mai fac si ceva de mancare sau ceva dulce.Consider ca, desi mamele sunt indispensabile, și tații trebuie sa se bucure de copiii lor macar cateva ore pe zi. Sotul meu recunoaste ca s-a schimbat mult de cand a inceput sa petreaca timpul cu cei mici. Totusi, incurajez mamicile care au un program de 8-10 ore pe zi (cu prelungire peste timpul liber) si ale caror soti nu au timpul necesar sa le suplineasca prezenta acasa, sa stea doi ani acasa. NIMENI NU INLOCUIESTE PARINTII!

    Reply
  6. elila

    Am stat doar 8 luni cu bebe. Lacrimi de crocodil am plâns. De la 3 luni m-au tot chemat. A fost îngrozitoare revenirea. Eram intr o situatie fără iesire si sotul un tânăr medic care nu ne putea intretine. Lucrez 6h pe zi…e mai ok decât 8. Azi are pitica 1an4luni si încă mă doare sufletul. Am noroc si de venit super bun si de bunica activa, iubitoare si ascultătoare…si tot nu ma simt împăcată:(. Asa ca da…sunteti norocoase…

    Reply
  7. Andreea Ilie

    Ai mare dreptate, dar există un mare dar! Pentru cei cu venituri medii ( undeva la 2000 -3000lei), care au rate la locuinţă si la altele, nu exista nici măcar varianta de a sta 2 ani acasă. Noi nu ne-am pus problema ca, nmo, pierdem niște bani dar ne descurcam cumva, noi ne-am dat seama ca nu ne putem descurca dacă avem venit 1200 lei din partea mea! Pe de altă parte, nu e chiar adevarat ca banii pe care ii economisesti ii dai înapoi altcuiva si asta pentru simplul fapt ca statul iti suplimenteaza venitul cu 500 lei pana face copilul doi ani, bani cu care poți achita o cresa de stat si cumpăra si lapte praf+ scutece. Deci… da, puncul 1 e adevărat, dar irealizabil in anumite cazuri….

    Reply
  8. Olteanu Andreea

    Total corect. Si eu doar 11 luni am stat (ca de, avea cine sta: Mamaie, si doar niste bani in plus nu-s de lepadat), inca regret, dar la al doilea : fara discutii voi opta pe 2 ani. Mi-ai deschis cumva ochii cu acel pc6 , am senzatia ca nu m-as descurca cu el acasa, ca am nevoie de “pauza” de la birou, si ca tare greu se cresc copiii mici. Multumesc pt articol

    Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: