10 minute pe zi pentru cuplu

L-am dus pe David la grădiniță și am parcat în fața blocului să o luăm pe Miruna. Nu nimerisem într-un moment bun. Pișcotul ei plângea, n-avea de gând să o lase să plece de acasă, așa că noi așteptam. Să fi stat 10-15 minute acolo. Am scos telefonul să scriu un mesaj și simțeam cum mașina se zgâlțâia cu mine. Nu mi se părea. Domnul meu bătea nervos din picior. Nu comenta nimic, probabil doar calcula cât va întârzia la serviciu pentru că a acceptat să facă pe șoferul personal. Șoferul meu. Am închis telefonul și m-am întors către el. Mă bufnea râsul, zău așa. I-am oprit piciorul. Bătea cu degetele în volan. I-am oprit și degetele. ”Ce s-a întâmplat?”. L-am ascultat câteva minute vorbind despre grijile lui. Rar moment, rar, rar. Îi mângâiam obrazul aspru cu dosul degetelor. ”Ce bărbos ești”, i-am spus râzând. L-am sărutat ușor pe barbă și pe buzele calde. ”Întârzii azi, dar ai stat 10 minute doar cu mine, vezi?”. A râs.

Mă învârt uneori ca o curcă plouată în viața asta agitată a mea. Prea multe de făcut. Când se face târziu și aud deja sforăiturile de bărbat mic și unul mare, mă întorc să dau un picior peste piciorul ăluia mare, ca să opresc zgomotul. De cel mic nu mă ating, doamne ferește, să nu se trezească. Și uneori mă opresc o secundă înainte să șutez și îmi dau seama că pe ziua aia ar fi cam singura atingere pe care am avut-o cu el. Șutez blând, că vreau să dorm, și apoi meditez până când chiar reușesc să plec în vise.

Nu toate zilele sunt la fel. În weekend avem timp de noi, în vacanță la fel, când fuge mândrul la bunici, adică rar, la fel, dar între … De ce nu ne-am face timp și pentru noi doi chiar și atunci când umblăm ca niște curci plouate toată ziua? Pardon, curcă și curcan și pui de curcă. Mai ales atunci ar trebui, măcar 10 minute pe zi. Sunt puține, știu, dar e mai mult decât nimic.

Să ascultăm atenți la ce spune celălalt, fără să întidem rufe întorși cu spatele.

Să îi sărutăm umerii când învârte în oala cu ciorbă.

Să ne ținem de mână când împingem leagănul cu copilul în el.

Să îi mângăiem brațul când stăm întinși în pat, cu copilul tolănit peste noi.

Să ne cuibărim în brațe când stăm pe jos pe covor lângă copilul preocupat fizic și vocal de colecția de mașinuțe.

Să ne strângem mâinile la rând la supermarket, firește, dacă nu suntem ocupați să alergăm copilul printre raioane 🙂

Să oferim săruturi, mulțumiri și zâmbete.

Nu scriu despre sex, nu pentru că nu e important sau nu s-ar putea în 10 minute, când ai copil poți cam orice în 10 minute. Nu scriu pentru că, în agitația asta a vieții cu copii, o relație are nevoie de conexiune, de afecțiune, de înțelegere, de suport, de prezență, de multe în prea puțin timp. Nu doar de o verighetă și sex. E ca și cum ai vrea să trăiești doar cu pâine și cu apă. Se poate, dar te cam plictisești la un moment dat.

 

Cristina Buja
Sunt mamă, psiholog, trainer, ONG-ist și-n toate îmi place să îi învăț pe oameni să se ajute singuri. Aici e culcușul meu cald, pufos, cu miros de scorțișoară, locul unde mă dezbrac de temeri și vă însoțesc cu gânduri, vise, povești, uneori și lacrimi, pentru că, oricât de FUN ar fi să fii părinte, de mii de ori poate fi mai greu când nu poți fi. Aici sunt eu, la fel și altfel, mamă de băiat David și înger de fetiță Emma.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: